Urgellés, Juan Gómez, Matematicieni, spioni și hackeri. Codare și criptare, în colecția National Geographic. Lumea este matematică, Editura Liberdûplex, Barcelona, 2020.

Da, nu este nimic greșit. Volumul respectiv a apărut la Barcelona în anul de grație (sau cum vreți să-l numiți) 2020.  Poate mai actual decât oricând, subiectul parcă se leagă de teoriile conspirațiilor lansate vehement în spațiul public în ultimele luni. Și da, volumul a apărut și în limba română, alături de alte trei cărți: Proporția de aur. Limbajul matematic al frumuseții; Când dreptele devin curbe. Geometriile neeuclediene; Numerele prime. Un lung drum spre infinit. Ar fi trebuit să mai apară și altele, dar pandemia le-a dat peste cap planurile.

Revenind la Matematicieni, spioni și hackeri volumul are șase capitole. Nu mari și nici late. Suficient cât să îți atragă atenția că și matematica te poate fascina, chiar dacă ești istoric. De informaticieni și spioni, nici nu mai vorbesc, că pe ei îi fascinează istoria ca pe Moise marea: adică dau totul la o parte.

Titlul capitolelor este, în ordinea numerelor de pe fila de cuprins: Cât de sigură este informația?; Criptografia din Antichitate până în secolul al XIX-lea; Mașini criptografice; Comunicarea prin 0 și 1; Un secret cu voce tare: criptografia cu chei publice și Un viitor cuantic. Nu vreau să spun că e o carte de bază, mai ales că nu-s în domeniu. Dar este un volum care îți distrage puțin atenția de la problemele zilnice. Dacă și matematicienii ar citi cu atâta interes cărțile scrise de cercetătorii din domeniul istoriei, ar fi tare fain.

În Prefață, că normal că trebuie să fie și o prefață, se precizează că „un joc obișnuit în orice curte a școlii este inventarea unui alfabet special pentru trimiterea și primirea de mesaje secrete”. Și „printre adulți, totuși, un asemenea interes există, iar confidențialitatea multor comunicații este extraordinar de importantă” (p. 7). După cum se spune lupta „se poartă întotdeauna în culise”, iar Al-Kindi, un arab din secolul al VIII-lea, a inventat „analiza frecvenței”, un instrument de descifrare care „lăsa impresia că poate să-i păcălească pe toți cei care scriau în cod”.

Herodot, „considerat a fi unul dintre cei mai mari istorici ai lumii” (prin urmare nu chiar părintele istoriei, în opinia autorului volumului), în Cartea a III-a a Istoriilor sale, vorbește despre un plan secret transmis printr-un mesager. Nu intrăm în amănunte, gen „tiranul din Milet” sau „Aristagoras”. Stenografia a jucat un rol important în istorie, inclusiv în cea juridică. Sistemele stenografice au influențat lumea. Personal vorbind, foarte puțini colegi de an din facultate îmi cereau cursurile să le xeroxeze pentru că nu prea înțelegeau mare lucru. Am făcut și lecții de inițiere cu cei care doreau să afle ce am scris eu.

O să spuneți că stenografia, criptografia etc. sunt mai mult vorbe în vânt. Sigur că da. Este exact ca la „șeptică”. Un semn facial decide o partidă. O clipire. Un zâmbet. O strâmbătură. Și nu numai de „șeptică”, ci și de „66” sau „felcău”. Și exemplele pot continua. Cum ar fi în muzică. Beethoven a fost o „celebritate cu deficiențe de auz asociată telegrafului”, în mod indirect. Simfonia a V-a în do minor (sau, ca să mă dau deștept, Simfonia Destinului), debutează cu „un  ritm care amintește de un mesaj în codul Morse”: punct, punct, punct, linie (p. 55). 

Sigur, puteți comenta. După ce citiți cartea. Până atunci să vorbim despre „vorbitorii de cod Navajo” (p. 73). Pentru cine a citit cărțile lui Karl May, nu-i mare lucru. În secolul XX SUA a folosit, se pare, vorbitori nativi de navajo. În primul rând pentru a-i deruta pe japonezi. Dar nici americanii nu se dădeau în vânt după limbi străine folosite pe teritoriul lor.

Și ajungem la fizica cuantică, unde pisica nu-i nici vie, nu-i nici moartă. Sau la Schrödinger și la pisica lui. Fiind un exercițiu de imaginație, „pentru a ilustra această noțiune aparent ridicolă” (p. 115), trebuie să vă imaginați o mâță într-o cutie neagră. Să spunem că o cheamă Iosifa. Casele de pariuri ar da 50/50 șanse ca mâța să fie moartă sau vie când deschizi acea cutie. „Interpretarea multiplă” a unui eveniment nu a fost clarificată încă, dar suscită tot felul de teorii conspiraționiste. Din punctul de vedere al unui lucrător la un muzeu, care citește cărți de matematică și fizică și geologie, „principiul lui Schrödinger” este perfect valabil. Mai precis, matematica a fost inventată de spioni!

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.