Vântul puternic a produs, sâmbătă, pagube în mai multe zone ale judeţului Sălaj, pompierii fiind solicitaţi să intervină pe parcursul zilei la mai multe intervenţii.

Potrivit unei informări de presă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, pompierii au intervenit pe o stradă din Jibou, unde câteva cabluri de telefonie s-au desprins şi au căzut la marginea carosabilului, dar şi pentru a înlătura un copac prăbuşit pe carosabil, pe drumul dintre localităţile Cehu Silvaniei şi Ulciug.

De asemenea, vântul a dus la desprinderea unui panou publicitar, care a căzut peste un autoturism, în Şimleu Silvaniei, iar un copac rupt de vânt a avariat fereastra unui restaurant din Zalău.

Sursa: Agerpres

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.