Luminița Dumănescu, Familia românească în comunism, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012.

Volumul începe, practic, cu un citat din scriitoarea Ileana Vulpescu, Arta conversației: „Bipedul uman e făcut să trăiască în cuplu”, care urmează imediat după cuprins. În Cuvântul înainte,semnat de Traian Rotariu, se reamintește faptul că înainte de al doilea război mondial speranța de viață în România era de 42 de ani (sic!), iar indicele deceselor infantile se situa „în jur de 175 0/00”. În anii următori situația a rămas relativ identică, până când, o anchetă din 1956 specifică faptul că speranța de viață a crescut cu 21 de ani, iar până în 1967 „valoarea avea să urce la 68,5 ani” (p. 14).

Nu insistăm asupra evoluției demografice și a cauzelor expuse în volum. Precizăm doar „amănuntul” că cercetarea se bazează pe 1092 de chestionare efectuate în anii ’80. Esențial este însă ce spune autoarea în Introducere: „După 1965 s-a produs intervenția forțată și brutală în evoluția vieții de familie pe fondul sarcinilor trasate de Nicolae Ceaușescu, conform cărora populația României trebuia să ajungă, în 1990, la 25 de milioane de locuitori, iar în 2000 la 30 de milioane. Aceste creșteri galopante nu puteau fi obținute decât în urma unui foarte susținut comportament fertil” (p. 29), legislația respectivă fiind bine cunoscută.

Să nu generalizăm însă. Cartea Luminiței Dumănescu explică o evoluție a fenomenului de care trebuie să ținem cont. Dacă în titlu este vorba despre  Familia românească în comunism, lucrurile sunt mult mai detaliate. La capitolul 1, spre exemplu, se vorbește despre Continuitate și schimbare familială sub raport legislativ, 1864-1989. „Celula de bază a societății” a căpătat cel mai profund sens în comunism. Până atunci însă, legislația a fost diversă și, mai ales, schimbătoare. Istoria legislației ne spune că acel Cod Civil din vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1865) a înlocuit Codul „Calimach, intrat în vigoare în 1817, și Legiuirea Caragea adoptată în Țara Românească în 1818” (p. 35). Însă „Codul Civil Român din 1865 rămâne piesa de rezistență a întregului edificiu legislativ românesc în materie de drept privat”, după modelul Codului Civil francez din 1804 (p. 36). Constituțiile românești, pornind de la cea din 1923, nu au normat altceva decât „viața de familie a românilor”.

Spre exemplu, Codul Familiei din 1954 prevedea „egalitatea femeii cu bărbatul în familie”, actul normativ intrând în vigoare pe data de 1 februarie. Nu vreau să bagatelizez tot contextul, dar, în opinia mea, din acel moment femeia avea și ea dreptul să-l pleznească pe bărbat. Până atunci bărbatul fusese suveran. Cu „s” mare!. De aceea, în primele decenii ale secolului XXI, se pune tot mai mult accent pe protejarea bărbaților agresați fizic, mental și spiritual de către consoarte.

Trecem peste capitolele intitulate La vremuri noi, familii noi, sau despre dezarticularea familiei tradiționale în comunism (p. 75-102); Comportamentul matrimonial al românilor în comunism (p. 103-141) și ajungem la Casa și Familia. Modalități de locuire în timpul comunismului (p. 143-183). Aici se detaliază „tematica vieții familiale în timpul comunismului”, care „nu poate face abstracție de problematica locuinței și locuirii” (p. 143). „În anii de început ai comunismului un apartament la bloc, în oraș, era visul tuturor tinerilor care nu dețineau nimic. În anii 60 blocul dădea multora posibilitatea unui cămin. Post-factum, adică după 1990, a început să se manifeste tendința opusă, de evadare din blocuri”. În comunism „locuirea tradițională românească rurală, specifică oamenilor de rând, a fost caracterizată de sărăcie, înghesuială, mizerie” (p. 144).

„Opinia socialistă a locuirii poate fi desprinsă din legislația elaborată pe parcursul celor peste 40 de ani de comunism” (p. 153). În volumul menționat sunt enumerate reglementările de atunci. „Era mai bine în comunism” este o expresie a oamenilor de vârsta a treia care o folosesc „pe fondul crizei economice din ultimii câțiva ani” (p. 185). Autoarea precizează (p. 195) că toate măsurile pozitive luate de regimul comunist „nu pot înlocui lipsa de umanism”.

Cam atât. Și pentru nostalgicii comunismului, și pentru rebelii capitalismului, cartea este esențială. Consider eu.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.