Consiliul Județean (CJ) Cluj a anunțat marți dimineață că a fost semnat documentul prin care Spitalul Polaris este preluat de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase.

Spitalul privat, cu capacitate de 180 de locuri, este preluată temporar ca o extensie a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, iar CJ Cluj va suporta costurile cu chiria utilizării spațiilor și cheltuielile de întreținere aferente.

Personalul medical, organizarea și susținera activității vor fi asigurate și gestionate de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, cu finanțare prin programele desfășurate de către Ministerul Sănătății.

Potrivit președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, cuantumul chiriei este de 80.000 lei + TVA, lunar, aproximativ 2 euro/mp, un preț aflat sub media pieței.

Un spital modern, preluat pentru COVID-19, dar ținut închis o lună

Ziarul Libertatea scria săptămâna trecută că Spitalul Polaris, un spital modern, cu aparatură medicală de ultimă generație, unul dintre puținele din țară care oferă servicii de recuperare pentru pacienții grav bolnavi, stă închis de o lună.

Cei peste 250 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, iar familiile celor 60 de pacienți internați acolo au fost obligate să-și ia bolnavii acasă. Externarea pacienților a venit pe fondul Ordinului emis de Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență și avizat de Marcel Vela, ministrul de Interne. Documentul, emis în data de 23 martie, prevede amânarea tuturor intervențiilor chirurgicale și tratamentelor care nu reprezintă urgențe.

”Am fost prevăzuți în planul Prefecturii Cluj. Apăream că suntem în linia a III-a, apoi în linia a IV-a. Noi ne-am oferit tot suportul, cât am putut. Nu s-a întâmplat nimic. Situația e foarte gravă”, a declarat Tudor Socea, managerul Polaris, pentru Libertatea.

(FOTO CREDIT: Polaris Medical / Facebook.com)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania