Primăria Deva a semnat marți contractul de proiectare și executare a lucrărilor pentru Grădina urbană din zona Zamfirescu, proiect finanțat din fonduri europene.

Lucrările vor avea loc în zona Zamfirescu, în spațiul cuprins între blocul AB1, de pe Aleea Lalelelor, și blocurile A6’ și B6’, de pe strada Duiliu Zamfirescu.

Terenul, în suprafață de aproape 3.500 de metri pătrați, va fi transformat într-o grădină urbană, cu acces liber pentru toți locuitorii orașului.

Valoarea contractului de proiectare și executare a lucrărilor este de 635.000 de lei (fără TVA), iar termen de finalizare este de șapte luni de la data emiterii ordinului de începere.

Proiectarea și executarea lucrărilor vor fi realizate de Asocierea S.C. ”Imperial Trust Business” SRL – S.C. ”Viraminex” SRL.

Principalele lucrări ce vor fi realizate

– relocare/îngropare a rețelei de gaze naturale

– terasamente (salubrizarea și modelarea terenului)

– amenajare de spații verzi (gazon, arbori, vegetație de talie mică, pergole tip arcadă pentru flori etc.)

– realizarea unei alei principale și a unor alei secundare pentru acces în blocuri

– dotare cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi)

– realizare sisteme de iluminat, irigații și supraveghere video

– asigurare Internet wireless în spațiile publice.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania