Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca își coordonează resursele și le concentrează într-un „Centru de Industrii Creative”, organizat în logica STEAM (Science-Technology-Engineering-Arts-Mathematics), care va funcționa în spațiul UBB din Cluj Innovation Park, în conexiune cu Centru Regional de Excelență în Industrii Creative.

Unitățile care vor intra în componența Centrului de Industrii Creative există deja în structura UBB și vor fi relocate în Centru în momentul în care condițiile pandemiei vor permite acest lucru. Acestea sunt: Tehnologii psihologice pentru sănătate (ex. medii virtuale/augmentate, terapie online, gaming terapeutic, roboterapie etc.); Digital Media/Radio UBB/TV UBB; Digital Humanities; Digital interactive arts / Documentary film making; Tehnologia informației / Gamification; Astronomie și astrofizică: When science meets fiction; Produse UBB ale CFCIDFR (ex. videouri MOOC); Muzeul de „tehnologie psihologică” Florian Ștefănescu-Goangă.

„Așa cum am afirmat în Programul ProUBB+, UBB s-a angajat să-și concentreze maximal și inovativ diversitatea academică în două platforme multi-/inter-/trans-disciplinare: (1) STEM – InfoBioNano4Health și (2) STEAM – Centru UBB de Industrii Creative, ambele cu rol de educație, de cercetare și de transformare inovativă a mediului socio-economic, într-o logică a deschiderii bidirecționale către societate”, a declarat rectorul UBB, prof univ. dr. Daniel David.

Referindu-se la noul Centru UBB de Industrii Creative, rectorul UBB a adăugat: „În logica deschiderii, dincolo de membrii comunității UBB, sperăm să avem implicați în Centru contributori la cunoaștere, care, pe baza regulilor unităților din Centru vor putea accesa infrastructura independent sau în colaborare cu membrii unităților respective”.

UBB dorește prin aceste platforme să valorifice atât interesele și calitățile membrilor comunității sale și să ofere societății soluții de viitor avansate pentru a crește bunăstarea și calitatea vieții.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania