Azi vă invităm la Palatul Magna Curia din Deva! Instalați-vă comod în fotoliul de acasă și pregătiți-vă pentru o incursiune virtuală în spațiul încărcat de istorie al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Colecțiile valoroase ale acestui muzeu sunt găzduite de clădirea de patrimoniu a Castelului Bethlen, denumit și Palatul Magna Curia, ce se află la poalele Cetății Deva. Frumusețea acestui edificiu impresionează prin arhitectura deosebită, ce păstrează elementele stilistice baroce târzii. Importanța istorică a monumentului este una remarcabilă, dat fiind faptul că, de-a lungul timpului, clădirea palatului a ajuns și în proprietatea lui Gabriel Bethlen, comite al Hunedoarei, devenit ulterior principe al Transilvaniei.

Pasionaților de istorie și călătorii, le propunem o serie de tururi video ce pot fi accesate în pagina web a muzeului, www.mcdr.ro. Tot acolo puteți găsi publicații și documente din biblioteca muzeului, dar și prezentări interactive 3D ale unor importante exponate.

Vizitați Hunedoara de acasă și pe site-ul www.hunedoaraturism.ro.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania