Cel de-al treilea contract de lucrări în infrastructura de apă, ce va fi implementat în județul Cluj, a fost semnat, joi, la sediul Companiei de Apă Someș S.A.  Contractul face parte din proiectul european POIM în valoare de 355,6 milioane de euro

Lucrările la infrastructura de apă și canalizare vor fi executate pe raza municipiului Gherla, a localităților Hășdate și Silivaș, precum și în cele opt localități componente ale comunelor Sânmartin, Țaga, Buza și Cătina.

Lucrările vor viza reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă pe 80 de km, cu 1550 branșamente, pe 31 de străzi. Totodată, sistemul de canalizare va fi reabilitat și extins pe o lungime totală de 11,5 km, cu 845 racorduri, pe 37 străzi. Investițiile vor fi realizate pe raza municipiului Gherla, respectiv în localitățile Hășdate, Silivaș, Sânmartin, Târgușor, Măhal, Diviciorii Mari, Țaga, Nasal, Buza și Feldioara.

Valoarea celui de-al treilea contract de lucrări aferent programului major de investiții derulat în cadrul ”Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din Județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014 – 2020” se ridică la 42.843.271,77 lei fără TVA. Lucrările sunt prevăzute să dureze maxim 24 de luni.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania