Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a primit joi zece ventilatoare portabile, primele de acest fel folosite în România în cazul pacienților diagnosticați cu coronavirus.

Ventilatoarele au fost cumpărate din Elveția și au costat 1,1 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată de Primăria Timișoara.

Primarul Nicolae Robu susține că achiziția făcută de municipalitate este cu atât mai importantă cu cât cererea pentru astfel de aparate a devenit atât de mare, încât a devenit aproape imposibil de găsit furnizori care să facă livrarea în timp util. Mai mult, susține primarul, unele state producătoare au mers până la a interzice exporturile, pentru a-și putea rezolva nevoile interne.

“Primăria Timișoara și spitalul său, Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”, s-au mișcat repede și, astfel, s-a ajuns ca aici să sosească primele ventilatoare la nivel național. Ele sunt dintre cele mai performante care există în lume și pot fi folosite atât fix, în asociere cu paturi ATI sau pe lângă paturi obișnuite, cât și movibil, în asociere cu paturi mobile, în timpul transportului bolnavilor”, a declarat Nicolae Robu.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania