Scandal și bătaie într-un cartier din Blaj. Zeci de persoane s-au adunat pe stradă vineri după-amiază, pe strada Barbu Lăutaru din oraș, fiind nevoie de intervenția a 30 de polițiști, jandarmi și polițiști locali pentru a opri scandalul și restabili ordinea.
”În aceasta după-amiază, în urma unui apel prin 112 prin care era sesizat un scandal, polițiștii și jandarmii din Blaj au intervenit pe strada Barbu Lăutaru din municipiu. Inițial, în scandal au fost implicate patru persoane, iar ulterior, pe stradă s-au adunat câteva zeci de persoane care au tulburat liniștea publică. Pentru aplanarea conflictului și pentru restabilirea ordinii publice, au intervenit 30 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, iar la scut timp liniștea în cartier a fost restabilită”, a anunțat IPJ Alba.
Nouă persoane au fost duse la sediul Poliției Blaj pentru a fi audiate, fiind continuate cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Oamenii legii au deschis un dosar penal tulburarea ordinii și liniștii publice.