Cercetători ai Massachusetts General Hospital efectuează o serie de studii şi teste clinice pentru a vedea dacă gazul oxid nitric, care a fost folosit în anii ‘90 la dezvoltarea Viagra, poate fi utilizat la salvarea bolnavilor de Covid-19, evitarea intubărilor şi chiar evitarea infectării lucrătorilor din sectorul medical, relatează CNBC, citat de news.ro

Oxidul nitric, un gaz incolor, fără gust, cu efect de scurtă durată, care dilată vasele de sânge în plămâni, atunci când este inhalat. Este folosit frecvent ca primă linie de tratament pentru bebeluşii prematuri privaţi de oxigen. Gazul este format din o parte azot şi o parte oxigen, cele mai comune gaze din atmosferă.

În 1998, farmacologul Louis Ignarro a obţinut premiul Noel pentru descoperirea oxidului nitric ca moleculă semnalizatoare în sistemul cardiovasculat. Ulterior, oxidul nitric a fost aprobat în 1999 de  Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite, iar medicii l-au folosit drept compus pentru o gamă largă de afecţiuni medicale.

În anii ’90, oxidul nitric a jucat un rol major în dezvoltarea medicamentului pentru disfuncţia erectilă Viagra, pentru că ingredientul principal al pilulei albastre, sildenafil, amplifică efectul de relaxare al oxidului nitric şi sporeşte fluxul sanguin.

Cum funcţionează?

Stuart Harris, medic curent la  Massachusetts General Hospital, a declarat pentru CNBC că patru studii sunt în desfăşurare pentru a analiza dacă oxidul nitric inhalant poate fi folosit pentru a trata coronavirusul.

Harris a spus că în fiecare dintre aceste studii spitalul  urmăreşte câteva rezultate diferite, respectiv menţinerea în viaţă a persoanelor aflate la terapie intensivă, prevenirea intubării bolnavilor şi protejarea de îmbolnăvire a personalului medical.

”Plămânii pot fi văzut ca un loc care aduce împreună aerul şi sângele. Cel mai probabil, Covid-19 este fatal pentru că afectează acest loc şi împiedică oxigenarea suficientă a corpului prin sânge”, a explicat Harris.

“Oxidul nitric este un relaxant muscular. Aşa că relaxează vasele de sânge cu presiune foarte scăzută din plămâni şi ajută la aducerea sângelui în locuri unde ajunge oxidul nitric. Practic, asigură condiţii eficiente pentru ca plămânii să îşi facă treaba”, a mai spus medicul.

Datele preliminare au sugerat că  oxidul nitric poate avea efectul de a distruge coronavirusul, a anunţat Massachusetts General Hospital într-un comunicat. Acest lucru se datorează similarităţilor genomice dintre Covid-19 şi coronavirusurile care au provocat emidemiile SARS şi MERS.

Studiile efectuate înb timpul epidemiei SARS din 2004 şi 2005 au demonstrat că oxidul nitric a fost eficace în distrugerea virusului.

Desigur, eficacitatea oxidului nitric în tratarea noului cornavirus nu a fost studiată în trecut.

FDA discută cu compania de biotehnologie Gilead pentru aprobarea medicamentului remdesivir pentru pacienţii bolnavi de Covid-19, după ce rezultatele preliminare ale unui studiu clinic au arătat îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor.

Dar, deocamdată, nu există tratamente aprobate pentru noul coronavirus.

Întrebat dacă crede că studiile referitoare la oxidul nitric ar putea conduce la un tratament eficace pentru cornavirusl, Harris a replicat: ”Nu ştim, de aceea efectuăm studiile. Dar este ceva care în mod sigur merită să fie analizat cu atenţie şi, dacă ne uităm la panoplia de studii care sunt efectuate, drept să spun prefer să mizez pe mecanismele pe care le propunem noi, decât unele ale altora”.

Separat, cercetătorii au oprit săptămâna trecută un studiu care testa medicamentul pentru malarie clorochină, ca posibil tratament pentru Covid-19.

Medicamentul a atras atenţia la nivel internaţional după ce două studii de mică amploare publicare luna trecută în Franţa au arătat că infecţia cu coronavirus s-a vindecat mai repede la pacienţii trataţi cu clorochină, faţă de un grup de control.

Cercetătorii au renunţat însă la studii din cauza riscului de deces, avertizând  opinia publică ar trebui să îl privească cu scepticism.

Preşedintele american Donald trump afirmase că clorochina ar putea ”schimba jocul” în lupta cu coronavirusul.

Sursa: news.ro

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania