Deci prima parte a călătoriei cicliste s-a încheiat mulțumitor de bine. Dar aventurile de-abia din Dealu Babii or început… Adică de-a doua zi.
Am zis că am dormit ca peștii. În apă, vreau să zic, că o plouat în noaptea aia, ioiiii! Cum cortul în care mă odihneam era un pic cam spart dimineața am simțit oareșce umezeală pe la șale. Mi-am zis că am poate oi fi transpirat. Dar nu: se infiltrase apa prin prelata din fundul cortului și prin sacul meu de dormit. Apoi vreau să menționez că pe vremea aia, omul bun avea și păstrăvi. Deci nu numai că am dormit ca peștii, dar am și sforăit lângă ei.
Dimineața devreme tare, tot așa cam pe la unsprezece, după ce ne-am mai spălat un pic pe picioare prin iarba udă de ploaie ori de rouă, am stat o țâră de povești cu oamenii locului și am luat rămas bun de la Dealu Babii. Apoi ne-am avântat spre municipiul Vulcan. În care am intrat pe prima uliță ieșită în cale. Am demarat pe prima stradă betonată. Beton din ăla bun, care te zguduie când ai roțile umflate la bicicletă mai ceva ca un picamer când vrei să culegi râme pentru pescuit de sub betonul în cauză. Și… în sfârșit… ne-am relaxat. Pentru că am dat de asfalt ca-n palmă.
Relaxare e cam puțin spus. Ori cam mult. Unii dintre noi cred că or adormit mergând pe bicicletă. Ne aflam pe ditamai strada Crividia din Vulcan, care e dreaptă și puțin circulată. Asta nu înseamnă că pe respectiva arteră nu stau fără rost tot felul de mașini parcate alandala pe margine. Așa a și fost: un ditamai Logan de culoare roșie era înțepenit în fața porții unei case. Alexandru adormise, deși el se jură că doar s-o uitat o fracțiune de secundă la vitezometrul amplasat pe ghidon. Cum ar spune unii: „Ghinion!”. Eu, ca orice lider care se respectă, stau de obicei în spate. Nu contează că e urcare sau coborâre: la urcare nu prea mai am forță să pedalez, iar la coborâre nu prea am frâne. Dar asta e altă poveste…
Deci eram în spatele lui Alexandru la vreo 20 de metri. L-am văzut că el mere pe drumul drept cam sinuos. Așa, mai șerpește. Nu m-am panicat, că doar știți că îs ca Sfinxul din Bucegi. Imperturbabil. Dar în momentul în care Alexandru pur și simplu nu a vrut să ocolească Loganul ROȘU am urlat ceva mai tare decât o babă la priveghi: „Mașiiiiinăăăăă!!!!”. Bine; babele nu urlă la priveghi „mașiiiiinăăăăă”. Asta e. Radu trecuse deja de Logan, dar Alexandru s-o încăpățânat și o zis NU: să se ferească Loganul de el. Continuarea cred că o vizualizați: un om pe bicicletă izbind o mașină. Și nu orice fel de mașină, ci un Logan. Cred că litera „L” și stopul de pe spate stânga la un Lamborghini costă mai puțin decât a plătit Radu la primul service auto din Vulcan. Alexandru a fost foarte calm în momentul în care mașinii care se pusese intenționat în calea lui a început să-i țiuie alarmele. O apărut o tanti care o început să țipe că ce s-o întâmplat cu mașina ei pe un drum lăturalnic pe unde circulația auto tinde spre zero. Ei, na! Ce să se întâmple? Un biciclist din Orăștie o venit până la Vulcan și nu o văzut automobilul gen Logan vopsit în roșu. Răspunsul lui Radu a fost genial: „Păi dacă e așa mică și gri?”…
Doamna o început să râdă. Dar o și avut pretenții să i se repare mașina. Ceea ce s-a și întâmplat. Câteva ore, noi ăilalți, care nu am fost implicați direct, am băut sucuri, am mâncat sandviciuri, am vizitat municipiul Vulcan. Apoi am făcut același lucru în Lupeni.
Conform volumului II din Județul Hunedoara. Monografie (Economie și societate), (vezi ediția Iași-Deva, 2012), la pagina 251, Vulcanul a fost atestat în anul 1462 și are două localități componente: Dealu Babii (1909) și Jiu-Paroșeni (1854). Dar informațiile mai vechi specifică faptul că „orașul Vulcan, situat în partea centrală a municipiului Petroșani se întinde pe o suprafață de 87 kmp. Teritoriul său cuprinde și localitățile Dealu Babii și Jiu-Paroșeni. Este un important centru minier, energetic și de construcții de utilaj minier”… Orașul de astăzi este „cel mai pitoresc oraș hunedorean, cu o remarcabilă compoziție arhitecturală” (vezi Hunedoara. Monografie, în colecția Județele Patriei, București, 1980, p. 148). Avea 10.420 de apartamente la o populație, în anul 1978, de 29.324 locuitori.
După se s-a rezolvat cazul cu Loganul am plecat mai departe. Nu mai insist cu Lupeniul, că e deja deja-vu. Am mai trecut prin Bărbăteni, Valea de Brazi, Uricani, Valea de Pești (suspect!!!), Câmpu lui Neag etc. Și am ajuns la Câmpușel. Unde am și oprit bicicletele care deja scoteau fum de la atâta pedalat.
Ne-am pus corturile și am pus de o tocană cu cartofi și fasole. Rețeta lui Radu. Dar vremea nu a ținut cu noi. Ce a urmat a fost ca în filmele de groază…
