Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat la „frontiera verde” și pe comunicații 29.600 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 346.600 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zona. O parte dintre țigări a fost adusă din Ucraina cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni, posibil dronă.

Sâmbătă, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului a fost declanșată o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localității Valea Vișeului, mai multe persoane care transportau colete voluminoase din Ucraina în România, prin apa râului Tisa.

Poliţiştii au acționat pentru reținerea persoanelor, moment în care acestea au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se pe teritoriul ucrainean.

Imediat au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz pentru investigarea în comun a evenimentului de frontieră. La fața locului au fost descoperite cinci colete, ce conțineau 4.250 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

“Țigările, în valoare de aproximativ 50.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun”, a anunțat Poliția de Frontieră Română.

Autoritățile ucrainene au informat polițiștii de frontieră români că și ei au descoperit pe aceeași direcție 18 colete cu țigări, făcând parte din același lot.

Tot sâmbătă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră Suceava au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localității Marginea, județul Suceava, a unui microbuz  marca Mercedes.

La observarea patrulei Poliției de Frontieră, șoferul a demarat în trombă, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea mijlocului de transport. După câteva sute de metri, polițiștii au descoperit microbuzul abandonat, iar in interiorul acestuia au putut fi observate mai multe colete care conțineau țigări. În urma inventarierii baxurilor descoperite în mijlocul de transport au fost găsite 22.100 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 258.600 lei.

“În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 7.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, iar în continuare se fac verificări în vederea documentării întregii activități infracționale, precum și pentru reținerea tuturor persoanelor implicate”, potrivit Poliției de Frontieră Română.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania