Astăzi se împlinesc doi ani de la moartea Doinei Cornea, unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul dictaturii ceaușiste și o figură emblematică a rezistenței anticomuniste românești.

A fost exclusă de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, pentru că a predat texte din autori interziși de regimul comunist. A trimis scrisori la postul de radio Europa Liberă în care a dezvăluit ce însemna viața în România sub dictatura comunistă. A avut curajul să trimită scrisori deschise, critice şi directe, dictatorului Nicolae Ceauşescu. După revolta muncitorilor de la Brașov din 1987, Doina Cornea a distribuit în Cluj-Napoca manifeste în care își arăta solidaritatea cu aceştia. A fost arestată de Securitate şi interogată cu brutalitate timp de o lună. A fost arestată la domiciliu și ținută izolată de orice legătură cu exteriorul până la căderea regimului comunist. În acest timp a fost umilită, lovită și amenințată constant de securiștii și milițienii care îi supravegheau locuința.

La doi ani de la moartea Doinei Cornea, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) evocă figura acestei personalități a rezistenței anticomuniste și oferă publicului o prezentare a vieții și luptei sale cu regimul totalitar.

Redăm mai jos prezentarea făcută de Manuela Marin, specialist în istorie contemporană la MNIT, pe pagina de Facebook a instituției.

“Azi, 4 mai 2020, se împlinesc doi ani de la moartea Doinei Cornea.

Ar fi frumos, mai ales pentru cei tineri, care nu știu exact cine a fost, să punctăm niște lucruri importante legate de personalitatea ei.

Doina Cornea a fost un lector de limba şi literatura franceză la Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu. Deşi opoziţia ei a devenit cunoscută, mai ales, după 1987, primele sale acte de contestare a regimului comunist au început încă de la sfârşitul anilor 1970.

Fără a avea acordul conducerii universităţii, Doina Cornea a introdus în programa de studiu universitară, texte din autori interzişi, cum ar fi Paul Goma, sau lucrări ale unor autori, ca Mircea Eliade, pe care le-a tradus şi multiplicat, în mod ilegal, pentru a ajunge la un număr cât mai mare de cititori. Deşi încercarea de modificare a programei universitare a fost folosită ca pretext pentru pensionarea ei anticipată, adevăratul motiv a fost divulgarea identităţii ei, cu prilejul citirii la Radio Europa Liberă (REL), în 1982, a unei scrisori extrem de critice cu privire la politicile educaţionale ale regimului comunist.

Pensionarea i-a oferit Doinei Cornea mai mult timp pentru activităţile sale de disidenţă, astfel că şirul scrisorilor trimise postului REL a continuat. Din 1987, ea a început să trimită scrisori deschise şi lui Nicolae Ceauşescu, abordând aceeaşi temă a situaţiei jalnice a sistemului de educaţie românesc şi a necesităţii depolitizării lui. După greva muncitorilor din noiembrie 1987, care a avut loc în oraşul său natal, Braşov, Doina Cornea şi-a făcut publică poziţia critică faţă de regim, prin distribuirea în Cluj-Napoca a unor manifeste, în care pleda pentru solidaritate cu aceştia. Ca urmare, Securitatea a arestat-o şi a interogat-o cu brutalitate timp de o lună.

Deşi a fost eliberată ca urmare a protestelor internaţionale, momentul a marcat începutul supravegherii permanente a Doinei Cornea de către Securitatea comunistă. Acest lucru nu a oprit-o pe disidenta din Cluj-Napoca de a se exprima critic la adresa regimului comunist. În 1988, ea a reuşit, cu ajutorul unui jurnalist belgian, Josy Dubié, să trimită două scrisori pentru REL, pe care le-a ascuns în capul unei păpuşi, Totodată, Doina Cornea a acordat un interviu lui Dubié, care fost inclus în filmul său documentar ”Dezastrul roşu” şi care a atras atenţia opiniei publice internaţionale asupra politicii regimului comunist de distrugere a satelor româneşti. Cele două scrisori trimise prin intermediul jurnalistului francez au fost citite la REL în vara şi toamna anului 1988. După difuzarea celei de-a doua scrisorii, care denunţa politica de distrugere organizată a modului de viaţă rural, Doinei Cornea i s-a impus arestul la domiciliu.

O primă măsură luată de Securitate a fost întreruperea legăturii sale cu exteriorul. Ca urmare, pe la mijlocul lui septembrie 1988, i-a fost tăiată conexiunea la telefon, iar corespondenţa, cu excepţia „scrisorilor cu injurii şi ameninţări” i-a fost oprită. Nici ea şi nici restul familiei sale nu se mai putea deplasa liber, casa lor fiind permanent păzită de miliţieni şi oameni ai Securităţii. Când ieşea din casă, îşi amintea Doina Cornea, ea era urmărită şi insultată permanent de securişti: „În primele luni eram adesea urmărită la mai puţin de un metru distanţă – mi s-a întâmplat chiar ca cel care mă urmărea să mă calce pe picioare (…) îmi azvârleau în faţă injurii (…). Şi totodată, mă ameninţau cu moartea: <Miroşi a hoit!>, <De mâna mea ai să mori!>”.

Regimul arestului la domiciliu a devenit mai sever în mai 1989, când i s-a interzis să mai iasă şi după cumpărături. Pentru că rămăsese fără „nici un pic de pâine”, Doinea Cornea a încercat să părăsească locuinţa, dar a fost brutalizată de miliţianul, care o păzea: „m-a împins şi am căzut pe ciment…În fine, m-am ridicat. Am deschis portiţa şi de data asta m-a apucat de păr şi m-a împins din nou în curte, lovindu-mă cu picioarele pe unde nimerea şi cu pumnii în cap”. Pentru că considera că era dreptul ei să meargă să-şi cumpere pâine, Doina Cornea a perseverat, fiind agresată de acelaşi miliţian patru ori consecutiv.

Izolarea Doinea Cornea s-a tradus şi prin interzicerea oricărui contact cu exteriorul. Uneori, acest lucru era dus la extrem pentru că, aşa cum îşi amintea disidenta română, „au existat perioade în care nici măcar lăptăreasa n-avea voie să intre. Trebuia să strige din stradă şi noi ieşeam cu oalele să luăm laptele, sub ochiul vigilent al miliţianului”. Pe lângă familia fiului ei, singurii care o putea vizita erau diplomaţii străini, aflaţi în trecere prin Cluj şi cărora regimul comunist le permitea să o viziteze, pentru a evita protestele internaţionale. Aceste vizite, aşa cum îşi amintea Doina Cornea, le aducea, ei şi soţului ei, „multă mângâiere în izolarea în care ne aflam. Zilele în care eram vizitaţi deveniseră pentru noi nişte zile de sărbătoare, în care ajungeam să uităm de cotidian, să cântăm la pian, să depănăm amintiri…Viaţa noastră redevenea normală”.

Sentimentul de normalitate şi de confort personal ascundea o realitate dură, aceea a supravegherii permanente de către Securitate, ai cărei ofiţeri, ascunşi într-un pod dintr-o casă învecinată, fotografiau orice mişcare şi înregistrau tot ceea ce se discuta din interiorul locuinţei. De fapt, cea mai grea parte a arestului la domiciliu nu era, aşa cum mărturisea Doina Cornea, atât loviturile sau vânătăile care treceau, cât mai ales „izolarea, faptul că nu întrezăream nici o ieşire”, ceea ce o aducea deseori în pragul disperării.

Izolarea a devenit cu atât mai insuportabilă cu cât supravegherea permanentă a Securităţii a determinat destrămarea „celor mai fireşti legături” de prietenie, simpatie sau chiar de rudenie, ceea ce a creat un gol imens şi greu de umplut în viaţa disidentei Doina Cornea.

Arestul ei la domiciliu s-a încheiat odată cu Revoluţia din decembrie 1989, când miliţienii care o păzeau au fost alungaţi de la poarta locuinţei sale de către demonstranţii clujeni. După 1989, Doina Cornea s-a implicat activ în reconstrucţia societăţii civile şi în conservarea memoriei represiunii comuniste din România.”

(SURSA FOTO: MNIT Cluj-Napoca)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania