Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) susține instituirea incompatibilității dintre persoanele condamnate penal și funcția de cadru didactic în învăţământul preuniversitar și cel universitar prin Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale, înregistrată la Senatul României.

Proiectul de lege propune interzicerea persoanelor condamnate penal definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenţie, de a ocupa o funcţie didactică, didactică auxiliară sau o funcție de conducere, de îndrumare şi de control până la intervenirea unei situații care înlătură consecinţele condamnării. Acesta a fost adoptat de către Camera Deputaților și înaintat către Senat în 23 aprilie. Proiectul de lege urmează să fie dezbătut marți în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Senatului.

ANOSR a militat de-a lungul timpului pentru dreptul studenților de a se dezvolta profesional și personal într-un mediu universitar curat. Alianța studenților a făcut demersuri pentru combaterea plagiatului în universități și reintroducerea incompatibilității dintre o funcție de demnitate publică, conducere în statul român, administrația locală sau într-un partid politic și o funcție de conducere din universitate.

„Inițiativa legislativă L244/2020 contribuie la conceptul de universități curate, în care integritatea academică reprezintă o realitate și o normalitate, și nu doar un deziderat. Profesia de cadru didactic implică o responsabilitate imensă față de elevi și studenți, față de viitorul societății românești, iar școlile și universitățile reprezintă instituțiile fundamentale pentru dezvoltarea unui cetățean activ, autonom și responsabil. În cadrul acestor instituții, cadrele didactice nu reprezintă doar un reper în studiul diverselor discipline, dar și un reper de prestigiu profesional și autoritate morală. Funcția de cadru didactic nu este mai puțin importantă pentru viitorul acestui stat decât funcțiile publice sau funcțiile ce implică autoritatea de stat și în egală măsură, persoanele ce ocupă aceste funcții ar trebui să onoreze valorile societății”, susține ANOSR.

(FOTO CREDIT: Pixabay.com)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania