Un accident rutier grav a avut loc marți dimineață, în localitatea Coșevița, pe DN 68.

Potrivit ISU Timiș, în accident au fost implicate un autoturism și un autotren. În autoturism se aflau trei persoane, una fiind în stop cardio-respirator. Deși cadrele medicale au încercat mai bine de jumătate de oră să resusciteze victima, aceasta a fost declarată decedată.

Celelalte două persoane, conștiente, cu politraumatisme, au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital – una cu elicopterul SMURD, iar cealaltă victimă, cu ambulanța.

La locul accidentului au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, șapte pompieri, două echipaje de ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.

Circulația auto a fost întreruptă pe ambele sensuri, potrivit Centrului Info Trafic al Poliției Române.

(FOTO: ISU Timiș)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania