50 de ani de la marile inundații din 1970. Un album foto excepțional despre calamități, exponatul lunii la Muzeul din Deva

0
981

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, propune publicului, un nou element din patrimoniul său istoric, în cadrul proiectului “Exponatul lunii”, luna mai 2020

Exponatul lunii mai este un album de fotografii intitulat „Exodul apelor. Județul Hunedoara. Mai 1970”, care se află în colecția Bibliotecii documentare a muzeului devean.

Dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III în cadrul Secției de Istorie și Artă a MCDR Deva, prezintă în rândurile de mai jos istoria acestui album cu o valoare documentară deosebită.

<<Se împlinesc, în această lună, 50 de ani de la marile inundații din mai 1970, o catastrofă la nivel național, nu numai la nivelul județului Hunedoara.

Acest album nu a mai fost valorificat până în prezent. Impresionant ca dimensiuni (49,5 / 35 cm), albumul are două  pagini de text redactat pe două coloane și 66 de file cu fotografii amplasate doar pe avers, la care se adaugă foile intermediare. Pe fiecare filă sunt lipite trei sau patru fotografii care redau aspecte din timpul inundațiilor provocate în special de râul Mureș, pornind de la Homorod și Geoagiu, până la Ilia și Dobra.

Majoritatea imaginilor sunt din zona Deva – Simeria, dar există unele și de pe valea Streiului. În total sunt 208 instantanee de dimensiunile 17,5 / 11 cm. Albumul-document este esențial și din punctul de vedere al istoriei localităților fotografiate: se pot identifica căi de acces astăzi dispărute, clădiri demolate cu zeci de ani în urmă, iar remodelarea localităților urbane sau rurale este evidentă.

„Exodul apelor” prezintă realitatea anului 1970, „ultimul an al cincinalului 1966-1970, în care oamenii muncii de la orașe și sate depuneau eforturi sporite pentru îndeplinirea exemplară a programului elaborat de partid”. Aceasta este exprimarea din primul paragraf al textului introductiv. „Începând din satul natal al „Șoimului din Binținți” și pînă la Zam, Mureșul, rîul acesta domol, …, s-a transformat într-o învălmășeală de ape, care s-au năpustit sălbatic peste așezările omenești”.

„Și-au părăsit apoi albia și alte rîuri și văi din Țara Zarandului, din Valea Jiului și din Ținutul Pădurenilor. Pîraie ale căror debite de apă erau altădată neînsemante, care secaseră sau puteau fi trecute cu pasul au provocat adevărate ravagii… În după-amiaza zilei de 13 mai” a început dezastrul. De la Aurel Vlaicu până la Zam populația, animalele și bunurile materiale au fost evacuate din zonele sensibile. A doua zi, unda de viitură a depășit cota de pericol, după care, „cu o iuțeală fantastică”, în 15 mai nivelul maxim a fost atins. „Sunt inundate complet localitățile Gelmar, Folt, Săulești, Ilia, Stretea și în proporții apreciabile Deva, Mintia, Aurel Vlaicu, Pricaz, Uroi, Șoimuș, Hărău, Simeria, Turdaș, Brănișca, Brîznic, Dobra, Tisa, Sălciva și Pojaga”.

Au fost 45 de localități calamitate, „dintre care 5 acoperite în întregime, peste 3000 de case inundate, dintre care 200 distruse complet și 1800 avariate”. Textul introductiv se încheie cu proverbul „apa trece, pietrele rămân”…

Albumul nu este semnat. Nimic despre textier, nimic despre fotografi. O minimă cercetare aduce la lumină numele unora dintre ei, pentru că fotografiile realizate au apărut în „Drumul socialismului” din luna mai 1970, precum N. Ghena și V. Azugeanu>>.

Publicul este invitat să viziteze acest exponat, virtual, pe pagina de Facebook a muzeului și pe site-ul instituției.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania