Curtea Constituțională a României (CCR) a decis neconstituționalitatea ordonanței de urgență prin care sunt majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la CCR Ordonanța Militară 36/2020 prin care amenzile pe perioada stării de urgență sunt majorate. Actul normativ a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru persoanele fizice și de până la 70.000 de lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea Ordonanțelor militare, pe perioada stării de urgenţă. Avocatul Poporului argumenta că ordonanța nu specifică faptele pentru care se dau amenzi, ceea ce este neconstituțional.

Curtea Constituțională a admis că ordonanța de urgență nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate.

Prin decizia CCR nu sunt anulate, însă, amenzile. Acestea trebuie contestate în instanță. Renate Weber atrage atenția că instanțele de judecată ar putea fi blocate de numărul mare de contestații care va urma.

Ministrul de interne Marcel Vela anunța, săptămâna trecută că, de la începutul stării de urgență au fost aplicate aproximativ 300.000 de amenzi, în valoare totală de peste 600 de milioane de lei – 120 de milioane de euro – bani care ar fi ajuns în sistemul de sănătate. Totodată, Vela a admis, zilele trecute, că polițiștii au comis abuzuri.

Vela recunoaște că polițiștii au dat amenzi abuzive în starea de urgență: „Sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni Școala de Poliție și acum sunt pe teren”

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania