Centrul de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19 de la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca a fost finalizat, iar miercuri a avut loc recepția lucrărilor.

Transformarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca într-un centru de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19 s-a realizat în cadrul unui proiect comun cu Auchan Retail România.

Capacitatea unității suport este de 358 de paturi pregătite, în caz de nevoie, pentru bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme ușoare, investiția totală fiind de peste un milion de lei, fiind realizată doar din fonduri private. În cadrul proiectului s-au implicat peste 40 de companii și ONG-uri care au asigurat resursele și forța de muncă.

La recepția lucrărilor au participat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, director regional Auchan România, Ioana Toșa, șeful ISU Cluj, Ion Moldovan, și medicul epidemiolog Alexandru Coman, din partea DSP Cluj.

„Suntem pregătiți pentru scenarii la care sperăm să nu ajungem vreodată. Am avut și avem situația sub control. Această facilitate medicală va fi utilizată doar în cazul în care spitalele clujene nu vor mai face față numărului de persoane infectate cu COVID-19. Până la alte dispoziții naționale, această amenajare va rămâne în Sala Polivalentă pe parcursul lunilor mai și iunie. Dotările existente vor intra în patrimoniul ISU Cluj și vor putea fi utilizate pentru situații de urgență. Mulțumim, Auchan și tuturor celor care s-au implicat în pregătirea și realizarea acestui proiect: autorități publice, societate civilă și mediul de afaceri”, a declarat primarul Emil Boc.

Prefectul Mircea Abrudean a mulțumit Auchan România și partenerilor pentru inițiativă și susținere. Totodată, a menționat că Sala Polivalentă este o resursă logistică de ultim resort, inclusă în ultima linie în planul strategic medical de reorganizare a asistenței spitalicești din județul Cluj, care se speră să nu fie necesar a fi operaționalizată.

Citește și

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, transformată în centru de spitalizare pentru COVID-19

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania