51 de artiști locali s-au reunit pentru a încânta oamenii din Sfântu Gheorghe cu o producție comună.

Inițiativa acestui proiect a aparținut Primăriei Sfântu Gheorghe.

Municipalitatea a dorit să compenseze prin videoclipul la care au participat artiștii locali lipsa week-end-ului de festival al Zilelor Sfântu Gheorghe.

Piesa bilingvă „Trăieşte!” a fost lansată în mediul online în 1 mai și evocă atmosfera de vară și a marilor întâlniri, dar oferă şi speranţă şi optimism în timpul carantinei. Artiştii au înregistrat cu toții melodia în propriile case, majoritatea cu telefoanele mobile, arătând astfel că nimic nu poate pune limite creativității și artei.

Versurile piesei au fost scrise de Kátai Judit, solista trupei Térerő din Sfântu Gheorghe, adaptată în limba română de directorul Teatrului „Andrei Mureșanu”, Anna Popa. Producția audio a fost realizată în studiourile Popas Production, iar editarea video le aparține lui Ürmösi Levente Mihály și Kerekes Csanád (Misa Foto SRL).

Coordonatorii proiectului: Barta Mónika, Kolcsár József.

Text: Kátai Judit, adaptare în română: Anna Popa,

Muzică: Kátai Judit și Sándor Tibor. Cei 51 de artiști care au contribuit la realizarea acestui proiect sunt: Maria Andraş, Daniel Ardeleanu, Balogh Tímea, Bedő Botond, Dancs Annamari, Dénes Dorottya, Erdei Gábor, Erőss Judit, Fazakas Levente, Fazakas Zsolt, Fehér Katalin, Gábor Szabolcs, Gáspár Álmos, István Ildikó, Kátai Judit, Kerezsi Csanád, Kerezsi Csongor, Kertész Huba, Kertész János, Kolcsár József, Kolcsár Linda, Kolumbán Zenge, Kovács Zsolt, Kovács-Vajda Bence, Kovács-Vajda István, Diana Logofătu, Lőfi Gellért, Lőrincz Imre, Luppinger Attila, Makkai Kálmán, Sebastian Marina, Adelina Munteanu, Nagy B. Sándor, Monica Opra, Orbán Ferenc, Pál Gábor, Pál Zakariás, Pakot István, Anca Pitaru, Anna Popa, Elena Popa, Marius Popa, Ráduly Botond Manó, Sándor Tibor, Sebestyén Lázár Enikő, Sebestyén Lázár Regina, Szilágyi Zsolt Herbert, Tasi Nóra, Ticusan János, Anna Ungureanu, Zöldi Lara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania