Lumea ar trebui să se pregătească pentru un al doilea și chiar al treilea val al pandemiei de coronavirus înainte ca populația să dobândească suficientă imunitate la acest virus, susțin cercetătorii germani, informează Business Insider.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, a declarat marți că un al doilea val al infecțiilor va veni „cu mare certitudine”, adăugând că majoritatea experților împărtășesc acest punct de vedere.

„Aceasta este o pandemie iar într-o pandemie virusul rămâne pe lista noastră de îngrijorări până când între 60% și 70% din populație a fost infectată”, a declarat Wieler, potrivit publicației Times of London.

„Așadar știm cu certitudine că va urma un al doilea val. Majoritatea oamenilor de știință sunt siguri de asta. Este de asemenea de presupus că va fi și un al treilea val”, a susținut expertul german.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania