Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare a externat luni ultimii doi pacienți confirmați pozitiv cu coronavirus.

La acest spital au fost internate 58 de persoane, din cele 67 de cazuri de COVID-19 din Maramureș. 55 au fost externați ca fiind vindecați, iar trei au fost transferați la spitalul suport TBC, având și alte afecțiuni.

De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare mai sunt internați doar șase pacienți.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea, consideră că aceste rezultate se datorează măsurilor rapide luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și investițiilor făcute în dotarea spitalelor din județ cu aparatură medicală și materiale de protecție.

Șeful administrației județene susține că fermitatea cu care au fost aplicate măsurile de carantinare a persoanelor revenite din zone roșii sau portocalii și de izolare la domiciliu a celor care au intrat în contact cu un caz confirmat COVID-19, dar și măsurile de distanțare socială au făcut ca Maramureșul să ajungă, din județul cu aproape cel mai mare număr de persoane aflate în carantină instituționalizată, la coada listei de infectați la nivel național.

„Dacă în Maramureș au fost confirmate, în total, 67 de cazuri, iar 55 au fost tratate și rezolvate la Spitalul de Boli Infecțioase Baia Mare fără ca vreun medic, asistent sau personal de laborator și personal auxiliar să fie infectat, înseamnă că protocoalele au fost respectate cu strictețe și merită cu toții felicitările noastre”, a declarat Gabriel Zetea.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania