Astrid Cambose, Cealaltă grădină. Cultura tradițională a morții la români, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2019.
Înainte de redacta câteva cuvinte despre moarte și ipostazele ei, se cuvine a preciza faptul că volumul în cauză a apărut în colecția Anima Mundi, coordonată de Astrid CAMBOSE (Iași), Laura JIGA-ILIESCU (București), Andi Emanuel MIHALACHE (Iași) și Nicolae MIHAI (Craiova). Dacă la dragoste și fizica ei se poate presupune că ne pricepem toți, moartea e un capitol ceva mai aparte.
Astfel, în Avertismentul ce deschide volumul de peste 600 de pagini se specifică faptul că „în elaborarea discursului are loc o interacțiune între logica limbii, contextul cultural al scribului, talentul lingvistic și personalitatea acestuia, pe de o parte, și conținuturile pe care acesta are intenția să le exprime, pe de altă parte” (p. 10). Cine parcurge cartea își va da seama cât adevăr se ascunde în spatele citatului de mai sus. Căci după Avertisment, urmează un Argument. „Am pornit cercetarea pe care urmează s-o desfășurăm în paginile studiului de față de la opinia (sau intuiția?) că la întrebările metafizice majore se pot da doar răspunsuri metaforice, al căror adevăr constă tocmai în subtilitatea și frumusețea lor” (p. 22).
Patru capitole mari și late conțin informații esențiale despre moarte ca un „obiect despicat”, despre raportarea țăranului român față de moarte; despre „tărâmul de dincolo și legăturile lui cu cel de aici” și despre „metafizica tradițională românească a morții – expresie rituală și lingvistică”. Da, știu, lucrurile par complicate la prima vedere. Dacă îndrăznim însă să parcurgem subcapitolele volumului, vom înțelege mai multe. Din punctul de vedere al cuiva care vrea să scrie o pagină despre o carte de peste 600 de pagini, e mai greu. Nu însă imposibil pentru a stârni interesul.
Referințele bibliografice sunt esențiale și denotă o documentare minuțioasă. Mai mult decât atât, poate că pe unii dintre cititori îi vor face să lectureze și alte cărți. Altora le vor aminti despre lucruri care le-au citit dar pe care le-au uitat. Evenimente, autori, replici celebre sau conexiuni între toate acestea par mai clare după ce parcurgi volumul.
Nu este o lectură ușoară. Dar trebuie să citim uneori și lucruri „grele”. Și-a pus cineva problema, spre exemplu, „câte morți suportă sufletul”? Sigur. Inclusiv Platon. „Pentru Platon există nu doar două, ci un număr imprecis de morți, conform rândurilor de veșminte trupești pe care le schimbă omul înaintând prin viață; când survine ultima moarte, sufletul se află îmbrăcat în ultimul său trup, singurul căruia nu-i supraviețuiește” (p. 113). Câte tipuri de suflet există? Ce este fiziologia sufletului?
În cartea asta este vorba și despre lucruri precum „moartea lui Dumnezeu” sau despre „Dumnezeu în posturi umile”. Despre ipostazele morții. Moartea ca atare (proprie), bună sau rea, milostivă, păcălită, ucisă, „moartea-nuntă”. Despre solii morții, „paharul amar” sau cauza care duce la moarte, căci „întreaga vină o poartă cei care împlinesc ritualul înmormântării, consătenii și consângenii celui plecat în marea călătorie” (p. 530).
„De cele mai multe ori, a fi în interiorul unui fenomen înseamnă a nu putea avea o perspectivă realistă asupra lui” (p. 557). Prin urmare, când mori nu mai poți să te exprimi coerent asupra a ceea ce ți se întâmplă. Interesant!
