Librăriile Humanitas vor fi redeschise sâmbătă, a anunțat editura. „Dansul poate (re)începe. Dans cu o carte”, spune fondatorul editurii, Gabriel Liiceanu.

“Ritualul nostru, „dansul cu o carte”, reîncepe de sâmbătă, 16 mai, în 14 librării Humanitas, din București, Brașov, Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Iași, Galați, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Oradea și Timișoara. Iar librăriile vă vor oferi sentimentul regăsirii bucuriei cunoscute, la care se vor adăuga câteva surprize. Noutățile  Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior, bestsellerurile online din luna aprilie vă vor întâmpina, aranjate, pe rafturi”, a anunțat editura.

Cărțile lunii

La intrarea în librărie, se vor afla două dintre cele mai așteptate cărți: „Isus al meu” de Gabriel Liiceanu, o carte scrisă avându-i în minte pe cei care, asemenea autorului, trăiesc paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaștere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, și „Călătoria Cilkăi” de Heather Morris, cartea lunii propusă de Humanitas Fiction, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire urmărind destinul Cilkăi Klein, unul dintre personajele cele mai puternice din „Tatuatorul de la Auschwitz”.

Noutăți Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior

„Creionul de tâmplărie” de Mircea Cărtărescu, „Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu” de Tatiana Niculescu, „Românii și Europa. O istorie surprinzătoare” de Lucian Boia, „Recviem vesel pentru tata” de Radu Paraschivescu, „Prevestirea” de Ioana Pârvulescu și „Isus al meu” de Gabriel Liiceanu vor ajunge în librăriile din București și din țară.

Cele mai frumoase ficțiuni ale lumii apărute în această primăvară la Humanitas Fiction sunt bestsellerul „Copiii de pe Volga” de Guzel Iahina (autoarea celebrului roman „Zuleiha deschide ochii”), „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline, „Femei de Oscar” de Melanie Benjamin, un nou roman cuceritor care imaginează prietenia dintre două simboluri ale Hollywoodului și „Educație europeană” de Romain Gary, o poveste despre situațiile limită care ne ajută să vedem limpede în haosul lumii și al inimilor.

La Humanitas Junior, „Aventurile râmei Oli” de Olga Gudynn și volumul II din „1001 de nopți. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar”, ilustrat de Ana Alfianu.

Volumul „Amintiri de la Humanitas” este a doua parte a cadoului pe care Editura Humanitas îl oferă la aniversare celor care i-au fost alături în cei 30 de ani de la înființare. „Amintiri de la Humanitas” nu este o „surprise party” cu strigăte și vorbe de circumstanță, ci o încercare onestă de a înțelege valoarea cărții în viața fiecăruia dintre noi și în viața cetății. Peste douăzeci de scriitori și editori din mai multe generații povestesc tot felul de întâmplări legate de Editura Humanitas, scene petrecute sub reflectoare sau în culise.

Volumul este oferit gratuit în toate Librăriile Humanitas, la achiziționarea oricărei cărți a editurii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania