Noul trend pe rețelele de socializare este comentariul “FAKE NEWS”. Nu contează că scrii despre vreme, despre COVID sau depre vecinul de la patru.

Nu e zi să nu văd acest tip de comentariu la materialele din ziare postate pe rețelele de socializare.

Nu are importanță că la baza materialului scris stau documente oficiale, declarații ale celor implicați sau comunicate de presă. Orice este FAKE NEWS. Însă majoritatea celor care fac aceste comentarii nici măcar nu citesc articolele. Doar titlul.

Oameni care nu plătesc ca să citească acele articole – de parcă noi, ziariștii, am fi un fel de angajați ai poporului, în slujba societății, angajați ai fiecărei persoane în parte, dar care nu este dispusă să plătească nimic pentru informația pe care o primește. Pentru că informația e “gratis”.

Sunt aceiași oameni – nu le spun cititori – care te ceartă pe Facebook că nu le-ai dat toată informația în titlu, pe rețeaua de socializare, ca să nu mai fie nevoiți să dea click pe link-ul atașat să meargă la materialul din ziar.

Cei despre care scriem au posibilitatea să ne acționeze în instanță. Sau au posibilitatea să ne trimită drept la replică. Iar cei care ne citesc sau urmăresc știrile la televizor au posibilitatea să schimbe canalul sau să nu mai dea click pe știrile unui anume ziar. Suntem sancționabili. Însă noi nu putem decât să răspundem diplomat la comentariile în care suntem jigniți noi, ziarul sau meseria noastră, pentru că, cel puțin teoretic, sunt ale cititorilor noștri.

Iar dacă primul comentariu este – că se mai întâmplă și așa – MINCIUNI (în limba română) – sigur următorul este FAKE NEWS, iar următorul GIF-ul cu Donald Trump care urlă spre cameră FAKE NEWS. Donald Trump, care este un Băsescu – varianta americană, dar la fel de ipocrit. Pentru că politicienii înjură presa, jignesc ziariștii, îi fac “tonomate”, “țigancă împuțită”, „fătuci” sau „găozari” cu toate că știu foarte bine că, fără presă, nu ar exista. Pentru că, de la primul ziar tipărit în istoria presei, toate regimurile și toți politicienii s-au folosit de ea, presa, să le ajungă mesajul la cât mai multă lume. La fel cum toată lumea se folosește de presă ca să afle ce spun politicienii sau ce spune vremea, să afle ce mai face Kim Jong-un sau să vadă ce le mai spun astrele. Sau să vadă câți au mai murit de COVID. Dar și o parte și cealaltă abuzează presa ca pe o târfă pe care, după ce au folosit-o, o aruncă în stradă. Și nici măcar nu o plătesc.

Și atunci ne mirăm că există FAKE NEWS? Nu, pentru că jurnaliști buni pleacă din meserie scărbiți să-și mai șteargă obrajii de scuipat în fiecare seară și să o ia de la capăt a doua zi și, sigur, rămân lucrători în presă care muncesc pe salarii mici și fac și ei ce știu, ce pot și ce le dictează conștiința.

Am fost cu două burse de presă în Statele Unite înainte de “epoca Trump”. Iar să fi ziarist în America era lucru mare. Lumea te respecta, oamenii îți vorbeau frumos și îți zâmbeau sincer. Presa americană a schimbat un președinte cu dezvăluirile Watergate, a discreditat un altul cu scandalul din Biroul Oval Clinton – Levinski. Americanii au muzeu al presei, Newseum, în Washington. Muzeu în care, pe un perete imens, sunt scrise numele jurnaliștilor morți la datorie. În războaie, uciși de mafie sau chiar de regimuri totalitare sau prin cine știe ce misiuni periculoase. Avem și noi, românii, nume pe acel perete. Dar poate va reuși domnul președinte Trump să decredibilizeze presa și acolo. Și, culmea, o face… la televizor.

Pe un alt perete e scris un citat al președintelui Nixon care spune că “Americanii nu cred nimic până când nu văd la televizor”.

Presa, “a patra putere în stat” sau “câinele de pază al democrației”, a servit, întotdeauna, interesului public. Sau, cel puțin asta ar trebui să facă. Și mulți o fac și acum.

Sunt ziariști care nu își respectă meseria. Sunt persoane – cărora nu am să le spun jurnaliști –  care propulsează în spațiul public FAKE NEWS. E adevărat. Am scris și eu despre asta. Dar de aici până la a lua în derizoriu orice articol de presă, a face acuzații nefondate și a jigni orice jurnalist doar pentru că e jurnalist cred că întrece gradul de suportabilitate al oricărei persoane, fie ea și ziarist.

Mulți jurnaliști buni, așa cum am mai spus, au plecat în alte domenii. Vor mai pleca și alții. Pentru că e greu de digerat ca, după o zi în care poate abia ai reușit să înfuleci la calculator un sandwich, după o viață în care ți-ai crescut copiii prin redacții și nu ai avut, ca tot omul botezat, duminică – ziarele tipărite lucrează duminica la ediția de luni sau, mai nou, pe online se lucrează non-stop, că doar nu poți să aștepți să dai luni o știre de sâmbătă, că o dau alții… după toate astea, la sfârșitul zilei, să vezi un Facebook plin de scuipat și hârci care se preling pe ecran – e mult prea mult.

Iar atunci, da, se va putea comenta non-stop cu FAKE NEWS. Și poate va fi și adevărat.

Libertatea de exprimare e un drept constituțional. Un drept câștigat cu sânge. Să nu ne batem joc de el, zic.   

Când simt – la fel ca mulți alți colegi – că totul e în zadar, că meseria asta e frumoasă dar nimeni în afară de noi nu mai vede efortul, că ar trebui să-mi văd de viață și să citesc știrile scrise de alții și să privesc meseria asta ca simplu spectator, mă întorc, din nou și din nou, la cel mai frumos text scris despre și pentru noi pe care l-am citit vreodată. „Meserii inutile: ziarist”, un text de Lelia Munteanu – o ziaristă „mincinoasă” și ea – prin 2008 – 2009 în Gândul.

“Scriu textul ăsta pentru toate țigăncile împuțite și toți găozarii care se aruncă în fiecare dimineață în apele murdare ale realității românești, pentru cei care și-o iau pe cocoașă la manifestațiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obțină o declarație ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, așteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinți să le zică ce și cum despre lume și viață, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă. (…)

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citește la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o școală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viață frumoasă ai!”, i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!”. Și mi-a răspuns: „Până-n doișpe. A murit tata”. Și l-am iertat pe pițifelnic, deși corect era „douăsprezece”. Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale rațiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii președintelui). Ziarist e ăla care trece prin viața lui ca acceleratul București-Ploiești prin halta Românești, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalțul la cadă și mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei și tu-l iei la mișto că nu-și găsește cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci și febră. Ziarist e ăla care a visat, ca și tine, să schimbe lumea și, noaptea târziu, când ajunge acasă și bate ca un dement în geamul buticului din colț să deschidă și să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeași mereu, ștergându-și spaimele pe sufletul lui de rumeguș. (…)

Scriu textul ăsta pentru toți cei pe care-i citesc, și-i ascult, și-i văd altfel decât îi citiți, îi ascultați și-i vedeți voi, cu care am mâncat pe un colț de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiții care sunt obligați să privească viața cu ochii larg deschiși, atunci când voi închideți ochii. Scriu pentru toți cei care simt gustul de cenușă al deșertăciunii și știu că de meseria asta trebuie să te lași la timp. Și, ai dracului derbedei, nu se lasă”. Textul integral al Leliei Munteanu AICI.

…Dar

Pentru toate cele spuse mai sus, am să scriu. Pentru cuvintele Leliei Munteanu, am să scriu. Voi fi un derbedeu. Pentru toate cauzele în care am crezut și voi crede, am să scriu. Pentru cei mulți care ne citesc în fiecare zi fără să se remarce prin comentarii sau emoticoane pe Facebook, am să scriu. Oameni au murit în pușcării comuniste pentru că au vorbit. Noi putem vorbi liber. Nu ne vor omorî pe noi niște comentarii scrise cu greșeli gramaticale pe Facebook.

Iar celor care ne citesc în fiecare zi, le mulțumesc!

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.