fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIETrasee pietonale modernizate și biciclete noi, la Târgu Mureș. Investiție de peste...

Trasee pietonale modernizate și biciclete noi, la Târgu Mureș. Investiție de peste 2,8 milioane de euro

Publicat în

spot_img
spot_img

Noi trasee pentru pietoni și pentru bicicliști se vor amenaja în municipiul Tîrgu Mureș printr-un contract de finanțare din fonduri europene.

Lucrărilor de reamenajare se vor desfășura în zona Clinicilor, pentru a încuraja cetățenii și turiștii să se plimbe prin spațiile verzi nou create sau să se deplaseze cu bicicletele – proprii sau cele achiziționate prin proiect, ce vor fi amplasate în stațiile de închiriat.

Contractul de finanțare nerambursabilă are o valoare totală de peste 13 milioane lei și a fost semnat de primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Crețu.

Proiectul are în vedere realizarea unei piste de biciclete prevăzută cu sistem de iluminat public de peste 1,5 kilometri lungime, a unui traseu de alei pietonale de peste 1,7 kilometri, spații verzi noi de 1500 de metri pătrați, sisteme de monitorizare video, dar și achiziția a 120 de biciclete, din care 30 sunt electrice. Valoarea totală a proiectului este de 13,7 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 13,2 milioane de lei.

Data estimată de finalizare a proiectului este 31 iulie 2023.

„Dezvoltarea durabilă a municipiilor din Regiunea Centru reprezintă un domeniu foarte important de finanțare, având o axă alocată exclusiv municipiilor reședință de județ, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Proiectele ce intră la finanțare sunt variate și integrate, având atât o componentă ce vizează îmbunătățirea spațiului urban, prin reducerea emisiilor de carbon, cât și dezvoltarea infrastructurii sociale. Astfel, proiectele de dezvoltare ale municipiului Târgu Mureș, respectiv investițiile în mobilitatea urbană, au în vedere îmbunătățirea stării de sănătate, a climatului social, dar și a comportamentului ecologic al cetățenilor, pe termen lung. Dezvoltarea unor sisteme de transport cu emisii poluante zero, extinderea spațiului pietonal și creșterea atractivității acestor spații, prin amplasarea de mobilier urban și creșterea suprafețelor verzi, este urmărită prin celelalte două proiecte finanțate prin prioritatea 4.1. Cu un total de 7 contracte de dezvoltare urbană în derulare, în următorii ani, municipiul va avea lucrări de modernizare ample, dar după 2023 cetățenii ar trebui să se poată bucura de rezultatele tuturor proiectelor realizate din fonduri Regio”,  a  declarat directorul ADR Centru.

Ce lucrări se vor face

Prin proiect se urmărește realizarea unui „inel” de piste de biciclete și alei pietonale în zona Aleii Cornișa și a Parcului Eroilor, în arealul delimitat de străzile Gheorghe Marinescu, Secuilor Martiri și Constantin Roman Vivu. De pe această stradă C.R. Vivu, din dreptul Grădiniței Manpel, pornește traseul studiat, printr-o succesiune de alei și trepte care se vor moderniza. Se va reabilita aleea pietonală înspre Aleea Cornișa și strada Victor Babeș, spre zona căminelor studențești UMF. Între zona căminelor UMF  și până la Aleea Cornișa (pe treptele spre Str. Secuilor Martiri) se propune realizarea unei platforme pietonale-velo, cu o lățime de 4 m, din care 2m vor fi destinați pistei de biciclete cu dublu sens, delimitată fizic de aleea pietonală. Aceasta va avea o lățime variabilă, în jurul a 2 metri, în funcție de spațiul disponibil. De-a lungul acestui traseu se vor monta elemente de mobilier urban (bănci, coșuri, 50 rasteluri de biciclete) și se va amplasa o rețea de iluminat public arhitectural, destinat traseului pietonal și velo. Pentru creșterea siguranței bicicliștilor, dar și a semnalizării adecvate a traseului velo față de traseul pietonal, pista de biciclete se va realiza utilizând un strat de uzură tratat cu material fosforescent. Aleea pietonală va fi acoperită cu piatră naturală.

Se vor moderniza scările (Scara mare), care face legătura între str. Secuilor Martiri și Aleea Cornișa. În dreptul Monumentului Eroilor, pista de biciclete se va marca printr-un strat de 4 cm îmbrăcăminte tratat cu material fosforescent, separată de restul aleii pietonale printr-o bordură mică. De pe platforma monumentului, se va continua traseul coborând pe scările care duc spre parcarea auto din dreptul colegiului Marinescu, unde se va amplasa o stație de închiriere biciclete. Scările vor fi modernizate cu o structură betonată în rampă, pentru tractarea cu ușurință a bicicletelor la urcare și coborâre. Traseul continuă cu structură velo-pietonală în jurul Liceului ”Gheorghe Marinescu”, modernizând aleea dintre liceu și Biserica de lemn ”Cuvioasa Paraschiva”, urmând a se reîntoarce în strada Gheorghe Marinescu (o bretea) și către treptele monumentului (cealaltă bretea). Se modernizează inclusiv treptele monumentului. Între treptele monumentului și strada Făget se va dubla aleea pietonală existentă cu spațiul aferent pistei de biciclete. În dreptul parcării din spatele blocurilor de pe strada Făget va continua traseul pistei de biciclete, la marginea parcării, în spațiul disponibil până la versant. Se va asigura marcarea traversării pistei de biciclete a strada Secuilor Martiri. Traseul continuă cu pista de biciclete urmărind trotuarul exterior al străzii Secuilor Martiri, până în dreptul aleilor care duc către Scara Mare. Pista de biciclete va continua în zona plană dintre versantul Aleii Cornișa și blocurile de pe strada Constantin Roman Vivu (blocurile D2 –D10), urmând a reveni în aleea pietonala din dreptul grădiniței Manpel.

Ovidiu Petrovai

Articole recente

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

Forţa Dreptei, partidul din care acum face parte Alin Nica, după ce a plecat de la PNL, partidul care l-a susţinut în funcţia de preşedinte al CJ Timiş, i-a solicitat demisia lui Moş.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

”A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii sunt evacuaţi din avion”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

La Alba Iulia se deschide sezonul de turism cultural şi istoric în 1 mai

Vor fi reluate spectacolele de reconstituire istorică antică şi schimbul de gardă, evenimente care atrag un număr mare de turişti în fiecare an

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Mai multe articole de același fel

Au înflorit bujorii de stepă de la Zau de Câmpie

Bujorii de stepă (Paeonia tenuifolia) din Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie, cel mai înalt loc din lume în care această plantă s-a adaptat, au început să înflorească un pic mai devreme decât de obicei, pe fondul temperaturilor ridicate.