Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în opinia sa, criza generată de noul coronavirus a închegat mai bine comunitatea locală şi a apropiat mai mult comunităţile română şi maghiară.
„Eu cred că trebuie să pui de-o parte faptul că eşti catolic sau protestant sau ortodox, maghiar sau român, pentru că nici virusul nu a făcut diferenţă din acest punct de vedere şi criza economică, dacă va veni, din nou nu va face diferenţă, nici etnică şi nici religioasă (…) Noi, autorităţile locale, asta am făcut, am încercat să ajutăm pe toată lumea, fără să facem diferenţă (…) şi cred sau pot să spun că sunt chiar convins de faptul că această criză a adus mai aproape oamenii, comunităţile română şi maghiară din oraş, a adus mai aproape comunitatea românească de Primărie, dacă doriţi”, a declarat primarul Antal Arpad, citat de Agerpres.
Acesta a mai spus că regretă recentele declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis legate de comunitatea maghiară în contextul discutării în Parlament a unor proiecte legislative, care au generat reacţii antimaghiare din partea altor persoane.
„Din acest punct de vedere am un regret foarte mare, şi anume, faptul că preşedintele ţării a stricat acest lucru prin acele declaraţii. Câteodată chiar am impresia că cineva i-a spus că prea bine se înţeleg ungurii şi românii prin Ardeal şi că nu e bine pentru unii şi pentru alţii. E glumă, dar ce trebuie să ştie lumea şi trebuie să înţeleagă şi cei care zilnic ne trimit mesaje să mergem acasă în Ungaria, că noi nu am venit în Transilvania să culegem căpşuni. Comunitatea maghiară nu a venit în Transilvania din motive economice, Transilvania este şi a noastră şi România este şi a noastră, toate satele şi oraşele în care noi trăim în această ţară sunt şi ale noastre şi poate să îmi trimită 10 milioane de mesaje în fiecare zi cei din Bucureşti, Iaşi, Craiova sau Constanţa să merg acasă, pentru că merg acasă că mi se termină programul, dar acasă pentru mine înseamnă Sfântu Gheorghe, înseamnă Ţinutul Secuiesc, înseamnă Transilvania, înseamnă România, înseamnă Europa, că le place unora sau nu le place”, a subliniat Antal Arpad.
Primarul a îndemnat la vigilenţă, inclusiv în ce priveşte relaţiile interetnice, cu atât mai mult cu cât lumea e în schimbare.
„Eu sunt convins de faptul că lumea se va schimba după această epidemie. De fapt, s-a schimbat după prima criză economică din anul 2000. Dacă până în 2008-2009 lumea era cu un singur şerif, Statele Unite ale Americii, după 2009 a venit o perioadă de tranziţie, cred că vom putea spune că această perioadă din 2009 până în 2020 a fost o perioadă de tranziţie, iar după această criză, care a accelerat acest proces, cu siguranţă vom avea o lume cu două puteri foarte mari, China şi Statele Unite ale Americii, şi foarte multe lucruri se vor aşeza în geopolitică. Se vor reaşeza inclusiv în relaţiile dintre Vest şi Est şi eu cred că noi trebuie să fim foarte vigilenţi, inclusiv la nivelul relaţiilor interetnice, pentru că eu cred că orice tensionare între România şi Ungaria, între comunitatea maghiară şi comunitatea românească, din orice tensiune de acest gen va câştiga altcineva, o a treia putere, nu Ungaria şi România, nu maghiarii şi nu românii vor câştiga. Şi eu vă propun să avem această propoziţie pe care eu am spus-o acum, să o avem în vedere în lunile şi în anii următori, pentru că vor veni momente, cu siguranţă, în care trebuie să gândim în acest fel, că din orice tensiune va câştiga o treia parte, nu romanii şi nu maghiarii, nu Ungaria şi nu România”, a afirmat Antal Arpad, care este şi liderul Organizaţiei municipale UDMR Sfântu Gheorghe.