Plimbarea noastră de sâmbătă după-amiază începe cu timida încercare eliberată de mari speranțe de a scoate pe rețetă la farmacia din cartier medicamentele pentru mama. Sus un cer albastru cu norișori albi. Jos mulți salcâmi aproape scuturați de floare. Și mai jos, mulți oameni s-au apucat să curețe tomberoane și să tundă gardul viu ce separă trotuarul de grădina din fața blocurilor. Nu reușim să ne strecurăm printre ei fără să ne atingem.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

E cald, dar nu excesiv. E o zi plăcută de mai. Ajungem la farmacie. Cătălin rămâne după colț, la umbră, să mă aștepte. Îmi pun masca înainte să calc pragul farmaciei. Cât stați la rând, trimiteți-ne un mail la adresa cutare și vom câștiga timp. Citesc anunțul de două ori. Memorez adresa. Caut telefonul în poșetă. Tehnologia asta, incredibil! Primisem pe mail rețeta de la doamna doctor de familie, o redistribui farmaciei și doamna farmacistă o listează. Mă întreb de ce am pierdut atâtea ore din viață mergând și așteptând după rețetă la cabinet, când o puteam primi pe mail. Și fără card de sănătate blocat de nu stiu ce sistem nefuncțional.

Farmacia nu are medicația pe trei luni în stoc, primesc în schimb o hârtie și jumătate înscrisă mărunt, să pot căuta restul medicamentelor și în altă parte. Poftiti, aveți o mască cadou. Cacofonic, dar nu contează, sunt încântată de pradă. O pun în rucsacul lui Cătălin. Afară nu port mască, la intrarea în magazine însă, da.

Pe stradă, oamenii își lasă protecția să atârne sub bărbie. Alții o țin conștiincioși pe sub nas. Mi-aduc aminte de analogia cu slipul din care atârnă un penis neprotejat. La ieșirea din farmacie însă, bucuroasă că am găsit două treimi din medicamente, uit să-mi dau masca jos. Cătălin îmi întinde gelul dezinfectant, mă gândesc că am atins un pix, cutiile cu medicamente, cardurile și telefonul, când am redirecționat mailul. Mă dezinfectez serios pe mâini, pe unghii și între degete. Farmacista din spatele plexiglasului spart și lipit cu bandă adezivă nu purta mănuși, avea unghiile date cu ojă roșie.

Mergem așa pe bulevard preț de vreun sfert de oră. Îmi dau seama că trecătorii ne privesc ciudat – eu cu și Cătălin fără mască. Îmi smulg protecția chirurgicală prinsă de urechi, elasticul se încurcă în ochelarii de soare, mă opresc și o vâr în poșetă. Mi-e cald.

Gestul îndepărtării măștii m-a făcut să privesc în sus. Văd pe platforma blocului de zece etaje câteva antene ciudate pe care nu le-am mai văzut până acum. Au instalat 5G între timp? Mărturisesc că nu m-am uitat niciodatâ în sus din locul acela. Ei, dar să vezi când vine 10G! Râdem. Vin și extratereștrii prin antenele astea! Un pic mai încolo o tablă neagră înfiptă în mijlocul drumului ne anunță că s-a deschis un nou magazin cu articole de uz casnic, și urmează o listă cu dezinfectanți și mănuși de menaj. Ne dăm cu părerea că de-acum nu mallurile, ci micile magazine cu ieșire către stradă vor supraviețui. Nu intrăm totuși.

Cătălin glumește că ferestrele către stradă devin cele mai bune magazine, numai să le trimiți un mail cu ce vrei să cumperi. Râdem din nou. Încerc să-mi aduc aminte dacă nu cumva am luat o tabletă de passiflora înainte de plecare, nu știu dacă râsul e in regulă, dacă nu cumva e excesiv. Sau poate că glumele noastre sunt pur și simplu foarte bune! Și totul e atât de vesel pe stradă. Și întâmplările sunt atât de amuzante! Cred că nu am luat, nu, n-am luat nimic, am avut de pregătit preșul îmbibat în clor și pungile pline de gunoi pentru cele două tomberoane separate, așezate în fața intrării. După care ne-am dat amândoi cu gel pe mâini.

Ajungem la următoarea intersecție unde s-a deschis un mare Mega Image. Ferestrele strălucesc de curățenie; în parcarea îngrijită sunt ocupate aproape toate locurile cu mașini noi, lucioase. Nu intrăm nici la Mega. În depărtare se văd crestele zgârie-norului de la Mall, oarecum stingher și nedumerit.

Mergem către oraș, în căutarea următoarei farmacii, privind cum nasurile oamenilor atârnă peste măștile albastre, peste pânzele albe, ca niște penisuri lipsite de apărare.

_____

Astrid Gavriliu este profesor la Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania