Pelerinii care obişnuiau să vină la marea procesiune de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc sunt rugaţi să fie prezenţi în acest an doar cu sufletul la slujba care va avea loc în data de 30 mai, întrucât evenimentul clasic nu se va mai desfăşura, din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit AGERPRES.

Într-un mesaj al Ordinului Franciscan se arată că, în acest an, pelerinajul va fi doar în suflet, slujba urmând să fie oficiată în biserica de la Şumuleu Ciuc, şi nu în aer liber, cum se obişnuia şi va fi transmisă online şi de televiziunea Duna TV din Ungaria.

Sursa citată precizează că decizia de a nu primi pelerini în acest an a fost una dificilă, dar este pentru binele acestora şi pentru a le proteja sănătatea.

În conformitate cu această hotărâre, credincioşii sunt rugaţi să nu vină în acest an la Şumuleu, ci să urmărească slujba de Rusalii şi alte programe liturgice, fie online, fie la televizor.

De asemenea, cei care vin la biserică să se roage în mod individual, sunt rugaţi să respecte cu stricteţe reglementările de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Invitatul hramului va fi noul arhiepiscop de Alba Iulia, Gergely Kovács, care va predica la hramul de Rusalii.

La rândul său, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, i-a rugat joi pe pelerini să rămână acasă şi să urmărească evenimentul în spaţiul virtual.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în Biserica Franciscană.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat anul trecut, pe 1 iunie, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

FOTO CREDIT: punctul.ro

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania