Sanctuarul neolitic de la Parța, județul Timiș, va fi pus în valoare printr-un proiect derulat de Consiliul Județean (CJ) Timiș și Muzeul Național al Banatului.
Situl arheologic va fi valorificat prin construirea unui punct muzeal propriu, în cadrul unui parteneriat cu Serbia, lansat joi.
Sanctuar neolitic de la Parța are o vechime de 6.000 de ani și este unicul sanctuar neolitic din România şi unul dintre puţinele din Europa, complet restaurat.
Proiectul „Valorificarea potenţialului siturilor arheologice Parţa şi Majdan (Serbia – n.red.) pentru stimularea turismului în zona transfrontalieră Banat” are o finanţare de 665.303 euro, prin Programul Interreg România – Republica Serbia.
„Muzeul Naţional al Banatului, administrat de Consiliul Județean, va contracta proiectarea, execuţia şi dotarea cu echipamente specifice a punctului muzeal de la Parţa. Turismul poate fi o importantă axă de dezvoltare. Nu avem atâtea avantaje geografice precum alte zone, dar cu puţină creativitate putem crea o ofertă bogată la nivelul judeţului, care să completeze, de exemplu, experienţa celor care aleg să viziteze Timişoara. Proiectul de la Parţa se alătură demersurilor noastre de revitalizare a Lacului Surduc sau de creare a unui brand turistic la Margina”, a declarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Informații istorice despre sanctuarul de la Parța
Așezarea neolitică de la Parța este situată la aproximativ 15 kilometri sud de Timișoara. Potrivit specialiștilor de la Muzeul Național al Banatului, în centrul acesteia a fost cercetat un edificiu de cult de mari dimensiuni.
Sanctuarul este de formă rectangulară, de 11,6 metri lungime şi 6 metri lăţime şi este împărţit în două încăperi: încăperea A situată la est şi B, aflată în partea de vest a sanctuarului. În centrul acestuia, pe ambele părţi ale zidului despărţitor dintre cele două încăperi, era o masă altar pe care au fost descoperite o serie de obiecte care ne oferă o imagine despre ritualurile care erau practicate aici.
Încăperea A adăposteşte statuia monumentală aflată pe un soclu de lut decorat la capete cu motive meandrice. La extremităţile soclului sunt modelate două tăvi de ofrande. Statuia este dublă şi redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat şi un altul care are un cap de taur modelat realist. Pe masa altar se afla o vatră portativă iar lângă peretele despărţitor o cupă de lut de mari dimensiuni. Masa-altar din această încăpere a fost ulterior împărţită de un zid în două părţi. Pe acest zid au fost modelate capetele unor aminale mici: oi, capre. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur. Pe frunte şi bot, capetele erau decorate cu cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben. Lângă această uşă era o a doua deschidere, probabil o intrare de serviciu, care avea în partea superioară o nişă în care a fost descoperit un idol-bust în mărime naturală, perforat longitudinal, în care era fixat un craniu. În colţul încăperii au fost descoperite mai multe lame de silex foarte tăioase care erau folosite la scrificiile ritualice. În cadrul acestui ceremonial sângele rezultat din sacrificarea animalelor era depus în cupa de pe masa-altar. Aceste sacrificii aveau drept scop menţinerea bunăvoinţei divinităţii şi au la origine ideea sacrificiului primordial, al omorului primar.
Încăperea B, cu aceleaşi dimensiuni ca şi cea anterioară, a fost divizată în două casete de dimensiuni apropiate. În prima dintre casete era un soclu de lut situat lângă o vatră portabilă susţinută de un suport de pari. Lângă aceasta a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă precum şi resturi de la ofrandele aduse zeilor. Pe soclu era un idol-bust care era decorat pe piept cu incizii în zig-zag şi avea o perforaţie verticală în care era fixat un craniu de animal. În cealaltă casetă erau mai multe vase în care erau depuse ofrande. Într-unul dintre aceste vase, o amforă cu faţă umană, au fost descoperite falange de la mâna unui om. Tot în acest spaţiu au fost descoperite boabe de grâu carbonizate care provin de la ofrandele aduse zeilor, prin arderea ritualică (fumigatio) a grăunţelor.
Acest complex de cult a funcţionat până în vremea fazei IIC a Culturii Banatului (sfârşitul mileniului al VI-lea BC), când nivelul 6 al aşezării a fost distrus în întregime şi sistematic în împrejurări ce ar putea fi legate de apariţia în zonă a purtătorilor fazei C a culturii Vinca.
