Directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara, Szell Lorincz, a declarat joi, la emisiunea „Colțuri pe rotund” de pe Știrile Transilvaniei TV, că lotul de gimnastică de la Deva a fost mutat la Izvorani în această perioadă în care România încă se confruntă cu pandemia de coronavirus.

Directorul DJST a precizat că decizia a fost luată de Federația Română de Gimnastică, în urma ordinului comun semnat de ministrul Tineretului și Sportului și ministrul Sănătății. Loturile de gimnastică feminin și masculin se vor putea antrena împreună în această perioadă lângă București, la Complexul Sportiv Olimpic.

“Cred că au și început din 15 mai aceste antrenamente. Sunt acolo să le asigure toate condițiile în această perioadă pentru a fi sănătoși. Și dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, în acel moment să poată lua măsuri sanitare, pentru că ei sunt foarte valoroși pentru noi. Și chiar dacă anul acesta nu au loc competiții de nivel mare, ei trebuie să se pregătească în continuare pentru că două luni de zile sunt în viața unui sportiv o perioadă destul de lungă în care iese din acel ritm în care el era obișnuit cu antrenamente zi de zi”, a declarat Szell Lorincz, la Știrile Transilvaniei TV.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.