Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim îşi va redeschide porţile astăzi, după două luni de închidere în contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, au anunţat responsabilii locului sfânt, relatează agenţia AFP, citată de Agerpres. Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă la data de 25 martie, cu puţin timp înainte de sărbătorile pascale, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel şi teritoriile palestiniene.

“Din motive de securitate şi pentru a se evita riscul unei noi răspândiri a COVID-19, numărul (vizitatorilor) va fi mai întâi limitat la 50 de persoane, iar biserica va fi accesibilă numai celor care nu au de febră sau simptome de infecţie şi care poartă măşti adecvate”, au indicat pe site-ul lor autorităţile religioase care gestionează accesul în acest loc sfânt al creştinismului.

“De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanţe minime de 2 metri între persoane şi evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea şi sărutarea pietrelor, icoanelor, veşmintelor şi personalului bisericii”, se precizează în anunţ.

Conform tradiţiei creştine, Sfântul Mormânt este locul în care Iisus a fost răstignit şi îngropat. Situl este situat în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. În fiecare an, biserica este vizitată de milioane de pelerini.

Constatând o încetinire a răspândirii noului coronavirus, autorităţile israeliene au relaxat măsurile de izolare a populaţiei la domiciliu, în speranţa de a reporni progresiv economia ţării. Lăcaşurile de cult au fost autorizate să se redeschidă săptămâna aceasta, însă accesul în acestea este limitat la 50 de persoane.

La Zidul Plângerii, unde accesul credincioşilor a fost restrâns considerabil, măsurile au fost relaxate la începutul lunii mai.

Esplanada Moscheilor din Ierusalim, închisă timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, se redeschide după Eid al-Fitr, o sărbătoare din acest weekend care marchează sfârşitul Ramadanului, a anunţat marţi Waqf, organizaţia ce administrează lăcaşurile religioase musulmane din Oraşul Sfânt. 

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.