fbpx
13.6 C
Cluj-Napoca
AcasăEDUCAȚIECalendarul admiterii la liceu a fost aprobat. Când are loc repartizarea computerizată

Calendarul admiterii la liceu a fost aprobat. Când are loc repartizarea computerizată

Publicat în

spot_img
spot_img

Noul calendar privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la liceu pentru anul şcolar 2020 – 2021 a fost aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării. Repartizarea computerizată urmeazăsă aibă loc în data de 10 iulie, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al MEC transmis luni, Ordinul de ministru nr. 4.317/2020, prin care a fost aprobat calendarul actualizat al organizării şi desfăşurării admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020 – 2021 urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

„În contextul epidemiologic actual, şedinţele/acţiunile de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, precum şi cele pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora pot fi organizate în unitatea de învăţământ sau prin mijloace electronice de comunicare-telefon, e-mail, videoconferinţă. Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru rromi se va face computerizat, într-o sesiune distinctă”, explică MEC.

Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de Evaluare naţională (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

În data de 27 mai se va afişa oferta de şcolarizare/de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii şi calificări profesionale pentru învăţământul liceal, filiera tehnologică.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2 – 5 iunie.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi acestora este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în liceele vocaţionale vor fi apreciate astfel:

– la profilurile artistic, sportiv, teologic şi pentru specializarea filologie – liceul Waldorf aprecierea probelor de aptitudini se face prin note;

– la profilurile pedagogic şi militar aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis/respins;

Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învăţământul vocaţional se vor desfăşura astfel:

– pentru profilul artistic – arte vizuale specializările Arte plastice, Arte decorative, Arhitectură, Arte ambientale, Design, Conservare – restaurare bunuri culturale: evaluarea unui portofoliu de lucrări;

– pentru profilul artistic specializarea Muzică – Secţia Instrumentală şi Secţia Artă vocală interpretativă se vor desfăşura pe baza evaluării unei înregistrări audio-video a repertoriului instrumental/vocal. Probele de aptitudini din cadrul examenului de admitere în învăţământul liceal vocaţional, profil artistic specializarea Muzică-Secţia Teoretică se vor susţine on-line, pe una din platformele comunicate de unitatea de învăţământ;

– pentru profilul artistic specializarea Coregrafie, pentru absolvenţii claselor a VIII-a, se echivalează cu media aritmetică a mediilor generale obţinute de candidat în ultimul an de studiu la disciplinele Dans Clasic şi Dans românesc. Pentru absolvenţii învăţământului gimnazial, altul decât specializarea Coregrafie, proba de aptitudini constă în evaluarea unei înregistrări pe suport CD/DVD(audio – video) transmise de candidat;

– pentru profilul artistic specializarea Arta Actorului, examenul de admitere se va realiza pe baza evaluării unei înregistrări pe un CD/DVD (audio-video) cu evoluţia candidatului, conform cerinţelor conţinutului probelor;

– pentru profilul pedagogic, pentru toate specializările, evaluarea şi certificarea aptitudinilor se vor realiza prin eliberarea unei fişe de aptitudini de către unitatea de învăţământ în care este înmatriculat candidatul în clasa a VIII-a. Fişa de aptitudini va conţine: tipurile de aptitudini – de comunicare, artistice şi fizice – şi disciplina în ale cărei programe şcolare este cuprins fiecare tip de aptitudini: limba şi literatura română, educaţie vizuală, educaţie muzicală, educaţie fizică şi sport; media generală a claselor V-VIII la disciplinele limba şi literatura română, educaţie vizuală, educaţie muzicală, educaţie fizică şi sport; media generală a claselor V-VIII la purtare; calificativul – admis/respins la profilul pedagogic;

– pentru profilul teologic se vor susţine următoarele probe: un interviu/colocviu/probă orală, evaluate cu calificativ admis/respins; o probă de verificare a cunoştinţelor religioase, evaluată cu notă;

– pentru profilul militar se pot înscrie candidaţii care au fost declaraţi „Admişi” la selecţia organizată în centrele zonale de selecţie şi orientare.

– la învăţământul liceal Waldorf, specializarea filologie, nota finală la probele de aptitudini va rezulta din media aritmetică a mediilor generale pentru clasele V-VIII obţinute la disciplinele: limba şi literatura română/limba şi literatura maternă (după caz), educaţie plastică şi educaţie muzicală. Nota finală minimă de promovare a probelor de aptitudini trebuie să fie 7 (şapte);

– pentru profilul sportiv, înscrierea candidaţilor este condiţionată de existenţa avizului medical, cu specificaţia „Apt pentru efort fizic/Clinic sănătos”, favorabil practicării disciplinei sportive, eliberat cu maximum 10 zile lucrătoare înainte de înscriere – condiţie eliminatorie. De asemenea, o altă condiţie eliminatorie este aceea ca elevul să deţină un document prin care să se ateste că practică organizat, de cel puţin un an calendaristic, disciplina sportivă pentru care se constituie clasa. Nota finală la probele de aptitudini se va echivala cu media generală la disciplina educaţie fizică/pregătire sportivă practică din clasele V-VIII, calculată ca media aritmetică a mediilor anuale la această disciplină.

Prin Ordinul de ministru nr. 4.325/2020, publicat în Monitorul Oficial pe 22 mai, a fost adoptat şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2020 – 2021. Potrivit acestui document, perioada de înscriere va începe pe 29 iunie.

Prima etapă a admiterii în învăţământul profesional de stat (înscriere – afişare rezultate) este programată în perioada 29 iunie – 10 iulie, iar a doua etapă (înscriere – afişare rezultate) între 22 şi 28 iulie.

Ioana Pop

Articole recente

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Cod galben de viituri pe râuri din 24 de judeţe, până luni

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din 24 de judeţe, valabilă în următoarele 22 de ore.

Mai multe articole de același fel

Principele Nicolae al României, prezent la prima ceremonie de absolvire de la British International School of Timisoara

British International School of Timisoara, școala privată cu cea mai rapidă dezvoltare din partea de vest a țării, a marcat ieri cel mai important eveniment din scurta sa istorie – prima ceremonie de absolvire. Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României a ținut un discurs inspirațional pentru cei 33 de absolvenți.

Zece profesori și antrenori remarcabili din toată țara, premiați cu Premiul Mentor pentru excelență în educație

Premiul Mentor pentru excelență în educație se acordă anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor care au descoperit tineri talentați și care au avut un rol important în evoluția profesională a discipolilor pe care i-au îndrumat în carieră.