O familie din localitatea maramureșeană Sălsig trece prin momente cumplite. Băiatul lor de doar doi ani a fost călcat cu mașina în curtea casei. Micuțul nu a mai putut fi salvat.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit ziarului local actualmm.ro, accidentul a fost provocat de unchiul copilului, care ar fi făcut mai multe manevre cu mașina prin curte și, se pare, nu l-ar fi văzut pe băiat. Copilul a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare, dar după 24 de ore de la internare s-a stins din viață.

“Polițiștii au fost sesizați sâmbătă în jurul orei 14.00 de Centrul de Permanență de Sănătate Fărcașa că a fost adus un copil născut la 6 mai 2018 care prezenta multiple răni. S-a stabilit faptul că un bărbat în domiciliat în Sighetu Marmației, care a efectuat o manevră de întoarcere a unui autoturism în curtea unui imobil l-a surprins și accidentat. (…) În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că șoferul nu deține permis de conducere. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.30, băiețelul a decedat. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere“, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș, potrivit sursei citate.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania