Un birou de arhitectură din Cluj este marele câștigător al concursului pentru servicii de proiectare pentru amenajarea Centrului pentru Artă, Tehnologie și Experiment, MultipleXity din Timișoara. Organizat de Ordinul Arhitecților din România, în baza unui contract încheiat anul trecut cu primăria Timișoara, concursul are pentru căștigător un premiu de 2,98 milioane de lei. Firmele clasate pe locurile doi și trei primesc și ele premii generoase, 59.500 de lei respectiv 41.650 lei.
Concursul de soluții a fost o premieră pentru Timișoara, nu mai puțin de 28 de birouri de arhitectură fiind înscrise cu soluții. Viitorul centru pentru artă, tehnologie și experiment din Timișoara este considerat cea mai importantă moștenire a TM2021. 6.500 de metri pătrați vor fi amenajați în locul atelierelor STPT de pe Bd. Take Ionescu, iar Muzeul de Transport Corneliu Miklosi va fi parte integrantă din centru.
În MultipleXity vor fi spații multifuncționale, săli de expoziții, laboratoare interactive pentru copii și adulți, zone de experimentare. MultipleXity este estimat la 12 milioane de euro în dosarul de candidatură pentru titlul de Capitală culturală europeană.
Câștigătorii au fost anunțați luni, într-o conferință de presă care a avut loc la Muzeul de Transport al STPT și a fost transmisă live pe Facebook. Jurizarea s-a făcut la sfârșitul săptămânii trecute de arh. Ana-Maria Zahariade, arh. Marius Miclăuș, arh. Constantin Gorcea, arh. Liviu Zăgan, arh. Ștefan Ghenciulescu, Sorina Jecza, manager cultural, și viceprimarul Dan Diaconu. Președinte al juriului a fost Ștefan Ghenciulescu.
„Au fost trei zile foarte intense, dar foarte plăcute. A fost o bucurie acest juriu. Așteptăm concursuri și mai multe în continuare. Este un proiect extrem de dens, am avut vreo patru sau cinci runde de jurizare. De fiecare dată când ne uitam la proiect mai descopeream câte ceva, câte un mic rafinament, câte o găselniță, ceea ce ne face destul de optimiști pentru realizarea lui. Este vorba despre acest entuziasm pentru patrimoniu și păstrarea unei identități, dar și pentru ceea ce înseamnă un astfel de centru. Este în primul rând un loc al orașului, în care se petrec lucruri excelente și de valoare. (…) Acest centru ar trebui să aibă și un loc foarte special, un centru imersiv, o clădire în clădire sau clădire separată, un lucru care nu există în România și nici în regiune din câte știu eu”, a spus Ștefan Ghenciulescu.
Câștigător este Biroul Individual de Arhitectură Șerban Daniel Lucian din Cluj – coordonator Andrei Bacoșcă. Autori principali sunt Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Lázár Csaba, Mădălina Perju și Daniel Șerban.
„Suntem foarte onorați. Suntem un grup de arhitecți care ne strângem din când în când și deja de ceva timp participăm la concursuri. A fost o plăcere să lucrăm la acest concurs, e o temă foarte bogată, cu foarte multă atmosferă, e un loc la fel de încărcat de patrimoniu, dar are foarte mult din atmosfera asta pe care o dă funcțiunea păstrată până în prezent, inclusiv toată partea de semi-abandon. (…) Tema am înțeles-o cred că pe parcurs, am început să lucrăm și abia după un timp am ajuns să o înțelegem pe deplin”, a spus reprezentantul biroului.
Premiul II a fost obținut de Wolfhouse Productions din București – coordonator Tamina Lolev, iar premiul III de Starh Arhitectură Construcții Design tot din București – coordonator Cosmin Gălățianu.
Proiectul complet va fi gata în toamnă
Contractul de 600.000 de euro cuprinde „documentaţia topografică, documentații pentru obținerea avizelor și acordurilor, studii de teren şi expertize tehnice necesare – PAC + POE: Studiu Geotehnic documentații pentru obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor documentaţii topografice, documentaţii tehnice – D.T. (D.T.A.C.+D.T.O.E.) pentru autorizarea executării lucrărilor de construire – PT + DDE: Proiect tehnic de execuție, detalii de execuţie, plan de sănătate şi securitate în muncă, programul de control al calității și urmărirea aplicării pe șantier a soluțiilor”.
Toate acestea ar trebui să fie gata în toamna acestui an, iar apoi ar urma să se treacă la licitația pentru execuție. Acest lucru înseamnă că, dacă totul merge bine, lucrările efective ar putea începe prin vara anului viitor.