fbpx
2.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSTIRI EXTERNEVești bune pentru turismul european

Vești bune pentru turismul european

Publicat în

spot_img
spot_img

Italia pledează pentru o reluare coordonată a deplasărilor pe teritoriul Uniunii Europene (UE) la 15 iunie, care ar putea deveni „Ziua Z” pentru turismul european, a declarat luni seara ministrul italian de externe Luigi Di Maio, informează marţi AFP.

„Lucrăm pentru a putea reporni toţi odată pe 15 iunie în Europa. Pentru turism, 15 iunie este într-un fel Ziua Z europeană”, a subliniat ministrul în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rai 1. „Germania aspiră să redeschidă (frontierele) pe 15 iunie (…), noi lucrăm la aceasta cu Austria şi cu alte ţări”, a adăugat Luigi Di Maio.

Declaraţiile sale vin în întâmpinarea unui apel franco-german pentru o redeschidere a frontierelor cât mai repede posibil, apel lansat marţi de preşedintele Adunării Naţionale franceze, Richard Ferrand, şi omologul său german, Wolfgang Schaeuble, preşedintele Bundestag.

La ora actuală, redeschiderea frontierelor în interiorul UE este programată să înceapă la mijlocul lui iunie, însă până acum anunţurile au fost făcute disparat de ţările europene, în pofida apelurilor Comisiei Europene la o mai mare coordonare a acţiunilor.

Pe frontul italian, Luigi Di Maio speră să relanseze sosirile de vizitatori străini prin oferirea de „indicaţii unitare turiştilor” în toate regiunile. În caz contrar, „turistul nu va şti cum să se deplaseze dintr-o regiune în alta”, a spus el. „Trebuie să salvăm ceea ce putem salva din (această) vară, pentru a-i ajuta pe oamenii noştri de afaceri”, a subliniat ministrul italian.

Teoretic, deplasările între regiunile Italiei se vor face fără restricţii începând cu 3 iunie, însă o decizie finală este aşteptată la sfârşitul săptămânii, pentru că executivul este îngrijorat de situaţia din Lombardia şi din Piemont, în nordul ţării, două regiuni ce totalizau luni două treimi dintre noile cazuri de contaminare.

Luni seara, numărul de noi cazuri de contaminare a crescut în Italia cu numai 0,1% la nivel naţional, cu 300 de noi infectări. De la începutul epidemiei, 32.877 dintre persoanele care au contractat coronavirusul au decedat (92 de decese luni), dintre care în jur de jumătate de decese s-au înregistrat în Lombardia. În prezent, în Italia sunt încă declarate pozitive la coronavirus 55.300 de persoane.

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Grupul Partidului Popular European a aprobat primirea Partidului TISZA în rândurile sale

Partidul TISZA este condus de un fost aliat al lui Viktor Orbán și a obținut la alegerile europarlamentare din Ungaria un rezultat prin care, practic, a spulberat opoziția și promite să pună mari probleme Fidezs în viitor

Partidul Popular European, gata să primească în rândurile sale noul partid ungar de opoziţie Tisza, condus de Peter Magyar

Tisza a obţinut 7 din cele 21 de mandate de eurodeputat ce revin Ungariei, mai multe decât toate mandatele obţinute împreună de celelalte partide ungare de opoziţie, în timp ce Fidesz a obţinut 11 mandate, faţă de 13 în 2019.