Muzeul Castelul Corvinilor a prezentat miercuri publicului imagini din timpul lucrărilor de restaurare a monumentului istoric.
Turnul Alb al Castelului Corvinilor a început să revină la culoarea inițială, în urma operațiunilor de hidrogomaj (procedeu folosit pentru restaurarea ecologică a clădirilor de patrimoniu și monumentelor de artă, prin pulverizare cu jet de apă – n. red.).
“Acest turn realizat în secolul al XVI-lea, în timpul lui Gabriel Bethlen, a fost numit așa deoarece, fiind doar tencuit cu mortar pe bază de var, contrasta cu restul suprafeței Castelului care era pictată încă din secolul al XV-lea cu motive geometrice ce creau un efect tridimensional. Totodată, se lucrează la curățirea Galeriei suspendate ce leagă Turnul Neboisa de Castel dar și în interior, la toate etajele Turnului Vechi de poartă și ale Turnului Alb”, au anunțat reprezentanții Muzeului Castelul Corvinilor.