Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat în ședința de miercuri asumarea de noi responsabilități în realizarea proiectului privind un nou Centru de mari arși și includerea Urgențelor și a Secției de ATI într-o clădire nouă, care va fi construită în campusul Spitalului Judeţean din Timişoara.

Studiile de prefezabilitate și fezabilitate pentru această investiție sunt finalizate, iar proiectul tehnic este în curs de elaborare.

“Este un proiect deosebit, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, cu bani de la Banca Mondială. O investiție pentru care există și un protocol pentru susținerea finanțării încheiat între CJ Timiș, Ministerul Sănătății și Spitalul Județean din Timișoara”, a declarat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Pe lângă terenul pe care l-a pus la dispozitie, Consiliul Județean Timiș susține financiar și anumite costuri necesare realizării documentației. La final, noua construcție va fi transferată în proprietatea județului.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.