Cel mai mare lac helioterm din lume și cu cea mai mare concentrație de sare de pe planetă, Lacul Ursu, din Sovata, a împlinit 145 de ani de când s-a format. Lacul ursu este singurul lac căruia i se cunoaște cu exactitate ziua, ora și minutul când s-a format.

 Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe, care dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare, potrivit Agerpres.

Istoricul susține că, în urma unei ploi torenţiale, apele care au căzut pe versanții de sare au spălat munții și resturile vegetale au astupat gaura în care se scurgeau pârâiașele. Astfel, între versanți s-a format un lac. Potrivit altor informații, lacul s-ar fi format în aceeași zi, dar prin prăbușirea unei vechi exploatări de sare. Se pare că a primit numele de la forma sa, asemănătoare cu o blană de urs. Lacul are o suprafață de peste 4000 de metri pătrați, o adâncime de 18 metri și o salinitate ce depășește 200 g/l.

La suprafața lacului există o peliculă de apă dulce, adusă de pârâurile Auriu și Toplița, ce acționează ca un izolator termic: permite pătrunderea radiațiilor solare care încălzesc straturile de apă din interior și totodată previne pierderea căldurii acumulate de acestea, fenomen cunoscut sub numele de heliotermie. Astfel, dacă pelicula de apă dulce de la suprafața lacului are temperatura corelată cu cea a aerului, la adâncimea de 1,5 metri apa lacului poate ajunge și la 50 de grade Celsius. După începerea sezonului estival, prin luna iunie, cele două straturi de apă se amestecă, apa ajungând la 33-34 de grade.

Omologat oficial | Lacul Ursu de la Sovata, cel mai mare lac heliotermal din lume

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania