Prima ședință ordinară de Consiliu Județean nu a fost lipsită de dispute la Reșița după ce, la punctul 7 de pe ordinea de zi, trebuia discutat noul regulament de organizare și funcționare al instituției.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Unu dintre articole prevedea că foștii președinți și vicepreședinți ai Consiliului Județean Caraș-Severin pot beneficia de pensii speciale, lucru care nu i-a deranjat pe consilierii PSD dar i-a aprins pe liberali.

Președintele Silviu Hurduzeu, care este și președintele interimar al PSD Caraș-Severin, a spus că oricum acordarea acestora este reglementată prin lege și că nu este afectată acordarea acestora de o eventuală scoatere a acestei prevederi din regulamentul intern al forului județean.

”În cursul ședinței ordinare de joi a consiliului județean, am dezbătut la punctul 7 proiectul de hotărâre privind adoptarea noului regulament de organizare și funcționare a consiliului județean Caraș-Severin. Spre surpriza noastră foarte neplăcută, unul dintre articole, mai exact articolul 67, făcea referire la instituirea acestor indemnizații speciale ( a celor celebre pensii speciale ) pentru foștii președinți și vicepreședinți de consiliu județean. Am fost foarte surprins de această încercare de a introduce aceste prevederi… m-am opus categoric atât în nume personal cât și în numele grupului PNL. Dacă la început nu au fost de acord (consilierii PSD n.n.) ba, dimpotrivă, au argumentat cei de la grupul PSD că sunt prevederi legale, totuși le-am explicat că nu își au locul în niciun caz în cadrul regulamentului nostru de organizare și funcționare. Am fost nevoit să citez un articol din constituția României, mai exact articolul 16 care spune că toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări” a explicat Mircea Teodorescu, liderul grupului PNL din CJ Caraș-Severin. 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania