fbpx
spot_img
19.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSEMN DE CARTESEMN DE CARTE | O utopie istorică

SEMN DE CARTE | O utopie istorică

Publicat în

spot_img
spot_img

Ernesto Che Guevara, Jurnal pe motocicletă. Însemnări dintr-o călătorie prin America Latină, traducere din limba engleză și note de Ana Chirițoiu și Gruia Dragomir, Editura Polirom, Iași, 2008.

Pe numele lui din buletin Ernesto Rafael de la Serna, dar cunoscut mai ales sub pseudonimele de Che Guevara sau el Che, personajul devenit de-a lungul deceniilor emblematic a trăit între 1928 și 1967, fiind „revendicat de generații succesive de rebeli, cu și fără cauză” (p. 4). „Castro i-a acordat lui Che Guevara gradul de Il Comandante, cel mai înalt din cadrul trupelor de gherilă, și i-a conferit, la 29 de ani, Steaua Jose Marti, pe care Guevara o va pune pe bereta sa neagră”. Imaginea a devenit celebră datorită fotografului cubanez Alberto Korda, dar mai ales morții sale. Capturat în Bolivia de așa-numitele „trupe contrarevoluționare”, a fost executat pe 9 octombrie 1967.

Dar să lăsăm evenimentele istorice și să ne oprim asupra personajului la tinerețe. Pentru că înainte de a deveni un simbol pentru mulți (dar mai ales pentru cei care nu cunosc istorie), Ernesto a fost un tânăr rebel care a hoinărit călare pe biciclete cu motor sau motociclete prin statele Americilor. De Sud și de Nord.

Cartea la care ne referim are farmecul ei aparte. Plecat în decembrie 1951 de la Cordoba (Argentina), împreună cu prietenul său Alberto Granado, Che Guevara ajunge singur în anul următor la Miami (SUA). În Introducerea semnată de Cintio Vinter se precizează că „utopia istorică are nevoie de chipuri care să o întruchipeze” (p. 23). Ernesto este un asemenea chip. Volumul propriu-zis începe cu un capitol intitulat Să ne înțelegem, în care în primul paragraf se explică faptul că „aceasta nu este istoria unor fapte istorice sau simpla povestire a unui cinic (…). Este o scurtă privire aruncată asupra a două vieți care au mers în paralel o vreme, având speranțe similare și visuri convergente” (p. 43).

„Buzele mele nu pot descrie decât ceea ce văd ochii mei”. „Ni se părea că respirăm mai liber, că tragem în piept un aer mai ușor, aerul aventurii. Prin mințile noastre înfierbântate se perindau țări îndepărtate, fapte eroice și femei frumoase” (p. 55).  Să ținem cont de faptul că în 1951 Che Guevara avea 23 de ani.

Nu descriu întâmplări și nu vreau să emit sentințe. Poate reușesc însă să vă stârnesc interesul pentru a citi un volum scris de un personaj devenit simbol fără ca cei mai mulți dintre „simpatizanți” să îl cunoască cu adevărat. Este însă perfect adevărat că biografiile și, mai ales autobiografiile, sunt extrem de subiective.

Iar în volumul Jurnal pe motocicletă sunt incluse și scrisori precum Dragă mamă (p. 70-71) sau descrieri despre lucruri curioase și experți. Sunt descrise și întâmplări pe care majoritatea lumii preferă să le uite. Un exemplu: „Pe timpul nopții mi-a cam mers burta și, de rușine să nu las în urmă un suvenir neplăcut în oala de sub pat, m-am cățărat pe pervazul ferestrei și am dat acolo frâu liber durerii mele, în noaptea întunecată dimprejur. Dimineața următoare m-am uitat afară, să văd efectul nopții trecute și am constatat că, la doi metri sub noi, se întindea o foaie mare de tablă pe care ai casei își uscau piersicile; efectul pe care-l adăugasem era impresionant” (p. 88). Cam așa ar trebui ținut minte Che Guevara.

Bineînțeles, în carte sunt propoziții, fraze, paragrafe care exprimă și concepțiile politice pentru care a fost urât, urmărit și executat. Când, spre exemplu, cei doi ajung În inima Peru-ului, Ernesto scrie că, la vremea respectivă „pentru fiecare muncitor existau, nici mai mult, nici mai puțin decât cinci supraveghetori autoritari” (p. 172). „Credeam, mai ferm ca niciodată, că împărțirea Americii Latine în națiuni instabile și iluzorii e complet neîntemeiată” (p. 202).

Volumul se încheie oarecum sumbru, căci una dintre concluziile trase de Che Guevara este aceea că pentru ca „să fii un medic revoluționar, sau doar un revoluționar, trebuie mai întâi să existe o revoluție” (p. 227). Și, până la urmă, el chiar a participat și a declanșat revoluții. Nu ne mai referim aici la oportunitatea sau țelul acestora. Dar acesta e farmecul istoriei: îți demonstrează că și liderii sunt oameni.

Daniel I. Iancu

Articole recente

A fost dat în funcţiune noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Oradea

O investiţie de 40 de milioane de euro din fonduri europene

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj

Poliţia de Frontieră a transmis că, în zilele de duminică şi luni circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată pe teritoriul Ungariei ca urmare a faptului că sunt celebrate Rusaliile Catolice.

Castelul Rákóczi-Bánffy de la Gilău a fost inaugurat, după ample lucrări de restaurare

Castelul Rákóczi-Bánffy se află la 20 de kilometri de Cluj-Napoca, are o formă pătrată cu patru bastioane pe colţuri şi conţine 60 de săli. Înaintea naţionalizării i-a aparţinut contesei Katinka Bánffy. Până în 2002, în clădire a funcţionat o şcoală ajutătoare, castelul fiind restituit nepotului contesei, istoricului Tamás Barcsay, după o perioadă de 7 ani. Prima menţionare scrisă a castelului datează din 1439.

Mai multe articole de același fel

RECENZIE | Tratatul de la Trianon și destinul României Mari, Sabin Drăgulin (coordonator), Editura Meridiane Publishing, 2021, 395 pagini

Istoricul si politologul Sabin Drăgulin a coordonat un volum colectiv dedicat Centenarului semnării Tratatului de la Trianon, un veritabil omagiu adus tuturor celor care pe parcursul unui secol (1821-1920) au trudit la desăvârșirea și modernizarea statului modern român.