Doliu în Teatrul din Deva. Actorul Păstorel Vulcu a părăsit scena

0
274

Păstorel Vulcu, actor al Teatrului de Artă Deva, a părăsit, marți, pentru totdeauna scena. Scena vieții. După o luptă de aproape 20 de ani cu cancerul, Păstorel Vulcu a pierdut ultima bătălie.

Păstorel Vulcu a jucat sute de roluri pe scena teatrului devean, încă de când acesta era Teatrul de Estradă Deva. Păstorel Vulcu era omul care juca tot timpul, fie că spunea bancuri pe stradă celor pe care îi întâlnea, fie că juca cu sala plină.

În 2011 a pășit și în lumea cinematografiei, jucând rolul maistrului Virgil în filmul lui Dan Pița „Ceva bun de la viață”.

În 2001 a fost diagnosticat cu cancer la gât. Nimic mai tragic pentru un actor, pentru care glasul are o importanță hotărâtoare. Boala era în stadiul patru când a fost depistată. În câteva luni, dintr-un om cât un munte, cu o voce puternică, a rămas o umbră, cu vocea răgușită. Și nimic nu s-a mai schimbat de atunci. Dar a mers mai departe și a luptat încă aproape 20 de ani.

Colegi și fost colegi cu care a jucat la teatrul devean au primit cu tristețe vestea pierderii lui Păstorel Vulcu.

 „Azi este o zi tristă pentru noi. S-a dus la cer cel mai bun dintre noi. În lupta nemiloasă cu cancerul, omul a fost învins. A fost singurul actor al teatrului devean ce nu a pierdut nici o premieră. Drum lin către stele, Păstorel Vulcu … noi știm că ne vei urmări de acolo de sus … Trupul neînsuflețit e depus la Casa Alexandru. Înmormântarea va avea loc joi, 4 iunie, ora 12”, au scris colegii pe pagina oficială de Facebook a Teatrului de Artă Deva.

„Azi este o zi tristă pentru noi. În lupta nemiloasă cu cancerul, omul a fost învins. Actorul s-a dus să moară puțin…. Drum lin catre stele, Păstorel Vulcu…..noi știm că ne vei urmări de sus. Dumnezeu să îl odihnească … S-a luptat 19 ani. A învins boala de 3 ori. A 4-a oară nu a mai avut putere să lupte…. A iubit oamenii, glumea mereu…. Și mi-a spus ultimul banc duminică….. Păstorel…. Acum e liniște și nu mai suferi”, a scris Roxana Olșanschi, solistă și actriță la teatrul din Deva și colegă de scenă cu Păstorel Vulcu din vremea Teatrului de Estradă.

„Astăzi a plecat dintre noi un actor care iubea tare mult scena, dar… într-o zi nefericită a fost diagnosticat cu cancer la gât și din acel moment a avut de jucat cel mai greu rol al vieţii lui, lupta cu necruțătoarea boală, a slăbit peste 50 de kg a rămas cu vocea răgușită, cu laringele afectat dar… a păcălit moartea cu talentul lui de actor. Doamne în câte roluri am jucat împreună. Apoi boala a recidivat, a luptat mult pentru fiecare clipă de viață…Drum lin spre stele, Păstorel! Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a scris Isabela Hașa, actriță la Teatrul din Deva și colegă de scenă cu Păstorel Vulcu și poate actrița cu care a făcut cele mai multe roluri, pe pagina ei de Facebook.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.