fbpx
-2.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘLucrările de reabilitare a Castelului Huniade ar putea fi, în sfârșit, demarate

Lucrările de reabilitare a Castelului Huniade ar putea fi, în sfârșit, demarate

Publicat în

spot_img
spot_img

Reprezentanţi ai Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) au inspectat, marţi, Castelul Huniade din Timişoara, construit în anul 1307, pentru a începe lucrările de reabilitare a imobilului, în cadrul unui proiect lansat în anul 2007.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Călin Dobra, instituţie care administrează clădirea, a declarat, marţi, că starea în care se află imobilul a fost atent analizată de reprezentanţii INP împreună cu echipa de proiectare, pentru a găsi cele mai bune soluţii de reabilitare şi valorificare a obiectivului de patrimoniu.

„Inspecţia de la Castelul Huniade vine la două săptămâni după ce am anunţat că s-a semnat contractul pentru serviciile de proiectare. Totul trebuie să fie gata în cinci luni. Următorul pas important va fi licitaţia pentru proiectul tehnic şi pentru lucrările de execuţie. Proiectul este inclus în Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanţat de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii şi gestionat de INP”, a afirmat Călin Dobra.

În Castelul Huniade a funcţionat Muzeul Naţional al Banatului, cu toate secţiile, până în anul 2007, când a fost închis pentru şantier. Oficialii locali voiau ca muzeul să fie redeschis în anul 2021, al Capitalei Culturale Europene.

„De peste 10 ani, este în reabilitare acest obiectiv. Eu am reuşit să închid aceste lucrări şi să recepţionăm aripa de nord-vest, unde, la acest moment, nu mai avem probleme. Am fost blocaţi, la un moment dat am pierdut şi un proiect pe fonduri europene în mandatul precedent, din cauza faptului că era în lucrare acea aripă de nord-vest”, a punctat Călin Dobra.

Consolidarea şi renovarea obiectivului a avut numeroase intervenţii, recepţii şi blocaje, iar la momentul întrunirii comisiei de recepţie, la finele anului 2018, unii dintre membrii acesteia nu l-au semnat şi au adus anumite solicitări de modificare în cadrul proiectului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş condiţionase deschiderea parţială a castelului pentru public de realizarea unei căi de acces şi evacuare în caz de urgenţă, ţinând cont de numărul mare al potenţialilor vizitatori.

Castelul a fost construit în secolul 14, din ordinul regelui Carol Robert d’Anjou, impunătoarea clădire servind iniţial ca reşedinţă regală. Ulterior, între 1441-1456, Iancu de Hunedoara, comite de Timiş, a locuit aici cu familia sa, de unde provine numele de Huniade. În anul 1443, el dispune reconstrucţia edificiului, grav avariat de un cutremur ce a avut loc în acel an. În perioada ocupaţiei otomane (1552-1718), edificiul a servit ca sediu al Paşei de Timişoara, transformat ulterior în cazarmă pentru ca destinaţia acestuia să fie aceea de depozit de arsenal. În 1849, clădirea a fost afectată de asediul trupelor ungare, fiind refăcută în 1856 în forma actuală. În ultimii ani, clădirea a ajuns în pericol de prăbuşire şi atunci s-a luat decizia închiderii. 

Sursa: Agerpres

Adrian Meitner

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.