Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunțat că spitalele din Timișoara declarate COVID în perioada pandemiei, în care accesul pacienţilor non-COVID a fost restricţionat, îşi vor relua activitatea începând de joi şi pentru cazurile clinice obişnuite de dinainte de starea de urgenţă, informează agerpres.ro.
„Având în vedere specificul patologiei, Secţia de Pneumoftiziologie a Spitalului ‘Dr.Victor Babeş’ Timişoara, va fi redeschisă cu prioritate, respectându-se circuitele funcţionale conform normelor sanitare în vigoare. Din analiza gradului de ocupare a paturilor în perioada pandemiei de COVID-19, s-a constatat că nu a fost atinsă capacitatea maximă şi în acest moment disponibilitatea de internare a spitalelor este favorabilă creşterii capacităţii de tratament şi pentru cazuistica non-COVID, în măsura în care se asigură circuite separate pentru aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu, citat de agerpres.ro.