Campanie pentru candidatura Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură

0
46

Fundația „Doina Cornea”, împreună cu alte personalități marcante ale vieții literar-culturale românești și din diaspora, propune şi susţine candidatura scriitoarei Ana Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Fundația lansează un apel întregii societăţi româneşti, instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor pentru susținerea acestei candidaturi la prestigiosul premiu decernat de Academia Suedeză.

“Trecând peste alergia unor minuscule grupuri de culise și interese interne, cel mai adesea de natură politică, la tot ceea ce le depăşeşte valoarea, demersul nostru dorește să repună în drepturi adevăratele valori – cu o mare vizibilitate internațională în literatura mondială contemporană – și prin aceasta să facă un act de dreptate extrem de necesar. Vă invităm să vă alăturați, prin semnătura dumneavoastră acestei acţiuni – fie că sunteţi persoane fizice, fie instituţii, organizaţii sau societăţi comerciale –, ținând cont și de expunerea de motive și argumente pe care le vom enumera și care au determinat acest demers. În cel mai larg sens al cuvântului această acţiune a noastră ar putea deveni un proiect de ţară, împărtăşit de cât mai mulţi iubitori ai culturii româneşti dar şi ai României!”, se arată în apelul Fundația „Doina Cornea”.

Cum puteți contribui la proiect

– Vă puteți alătura susţinătorilor Anei Blandiana prin semnătura pe care o puteţi da în tabelul de pe site-ul fundaţiei Doina Cornea: https://www.fundatia-doinacornea.ro/

– Trimiterea semnăturii dumneavoastră, însoţită (sau nu) de un mic text de susţinere a candidaturii doamnei Ana Blandiana, adresat Academiei Suedeze şi Comitetului de decernare a Premiilor Nobel, pe adresa Fundaţiei Doina Cornea: Strada Alba Iulia, nr. 16, 400197 Cluj, Romania.

O selecţie a textelor dumneavoastră va fi publicată pe paginile site-ului fundaţiei, iar toate textele şi lista cu semnăturile vor însoţi materialul prin care se va face propunerea noastră la Comitetul Nobel. Datele dumneavoastră personale (adresă, adresă de email) nu vor fi făcute publice.

– Pentru a rămâne permanent la curent cu demersurile Fundației „Doina Cornea” vizitaţi periodic site-ul fundaţiei sau daţi un like paginii de Facebook.

Premiată în străinătate, interzisă de regimul comunist în țară

Ana BLANDIANA (pe sugestivul ei nume literar) adică – Otilia-Valeria Rusan, născută Coman, a văzut lumina zilei la Timișoara în 25 martie 1942.

Este fiica preotului Gheorghe Coman și a Otiliei Coman, născută Diacu. A fost căsătorită cu Romulus Rusan. Este licențiată a Facultății de Filologie a Universității Babeş Bolyai din Cluj (1963-1967)

A beneficiat de mai multe burse de studii la: Iowa University, S.U.A. (1973-1974); Heidelberg Universität (1991) și D.A.A.D., Berlin (1993)

De-a lungul timpului a fost pe rând:

– redactor al revistei „Amfiteatru” (1967-1974)

– bibliotecară la Biblioteca Institutului de Arte Plastice București (1975-1977)

– membră a Consiliului Frontului Salvării Naționale (22 decembrie 1989 -29 ianuarie 1990, când şi-a dat demisia din acest organism ce devenea politic)

– președinte al PEN Clubului Român (1990-2004) pe care l-a reînfiinţat în martie 1990

– președinte de onoare al PEN Clubului Român (din 2004)

Ca președinte PEN România:

– A participat la Conferințe și Congrese ale PEN-ului Internațional la Viena (1990), Paris (1991), Santiago de Compostella (1992), Praga (1994), Guadalajara, Mexic (1996), Edinburgh (1997), Varșovia (1999), Moscova (2000), Ohrid (2002) și

– A organizat în România patru conferințe international-regionale: „Scriitorul și Puterea” – Neptun, septembrie 1997; „Între libertatea fizică și cea spirituală”, Sighet, iunie 1998; „Mai multe literaturi, o limbă, mai multe limbi, o literatură”, Iași, aprilie 2000; „PEN Cluburile europene, argumente ale viitoarei Europe Unite”, Sinaia, iulie 2001

– în noiembrie 1990 a fost unul dintre inițiatorii Alianței Civice (a cărei președinte a fost între 1991 și 2001).

– membră a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé”

– membră a Academiei Europene de Poezie

– membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO)

– alături de Romulus Rusan a inițiat, în 1993 și a realizat, sub egida Consiliului Europei, primul Memorial al Victimelor Comunismului si al Rezistentei din lume (Sighetu Marmației, România), fiind şi director fondator al acestuia (din 1994)

–în 1994 a fondat Fundația Academia Civică (a cărei președinte este încă de la înființare), organizația neguvernamentală care administrează Memorialul de la Sighetu Marmației.

– A susținut rubrici permanente în revistele și ziarele:

Amfiteatru (1967-1969), Contemporanul (1968-1974), România Literară (1974-1992) și cotidianul România Liberă (1997-2000)

Interdicții

După debutul literar din revista Tribuna (1959), Ana Blandiana a fost supusă la trei interdicții de publicare:

1959-1964, ca fiică a unui fost deținut politic

1985, pentru publicarea a patru poezii în revista Amfiteatru. După interdicție, poeziile au fost răspândite scrise de mână, acesta fiind unul dintre primele cazuri de samizdat românesc.

1988-1989, pentru publicarea unei parodii împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu sub forma unei poezii pentru copii

Activitate internațională

De-a lungul anilor, a întreprins ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene susținând lecturi publice și conferințe – participând la reuniuni, congrese și festivaluri de poezie.

În întreaga sa activitate a publicat în jur de patruzeci de titluri de poezie, proză, eseu și literatură pentru copii.

Creația literară a Anei Blandiana a fost tradusă în 25 de limbi străine – albaneză, bulgară, catalană, chineză, coreană, ebraică, engleză, estonă, franceză, germană, italiană, letonă, macedoneană, maghiară, norvegiană, olandeză, poloneză, portugheză, quechua (peruană), rusă, sârbă, slovenă, spaniolă, suedeză și vietnameză.

În perioada 1969-2020 pentru creația sa a obținut importante premii pe plan național și în străinătate, după cum urmează:

1969 – Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor; 1970 – Premiul de poezie al Academiei Române; 1980 – Premiul pentru literatură pentru copii al Uniunii Scriitorilor; 1982 – Premiul Internațional „Herder”, Viena; 1980 – Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București; 1997 – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”; 2000 – Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor; 2002 – Premiul Internațional Vilenica, Slovenia; 2002 – Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din România; 2005 – Premiul internațional Giuseppe Acerbi pentru poezie, Italia; 2005 – Premiul internațional de poezie Camaiore, Italia; 2007 – Premiul internațional de poezie al orașului Aquila, Italia; 2007 – Marele Premiu al Festivalului Internațional Lucian Blaga, Ediția XXVII; 2014 – Premiul Revistei Observator Cultural pentru Memorialistică; 2014 – Premiul Opera Omnia acordat de Revista Convorbiri Literare, Ediția a XVIII-a, Iași; 2016 – Distincția și Premiul „Poetul European al Libertății”, Gdańsk; 2016 – Marele Premiu Fest Lit , Cluj Napoca; 2017 – Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia acordat de Revista Observator Cultural; 2018 – Griffin Lifetime Recongnition Award, Toronto; 2019 – Cununa de Aur, Struga; 2019 – Premiul Jan Smrek, Bratislava; 2019 – Premiul Național Lucian Blaga; 2020 – Premiul Internațional Fondazione Terzo Pilastro, Roma.

(Sursa informațiilor despre viața și cariera literară ale Anei Blandiana: Fundația „Doina Cornea”)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania