fbpx
-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HARGHITAInundații în Harghita. Zeci de case și peste o sută de gospodării...

Inundații în Harghita. Zeci de case și peste o sută de gospodării inundate

Publicat în

spot_img
spot_img

Subsolurile a aproximativ 70 de case şi peste 100 de curţi şi gospodării din localitatea Căpâlniţa au fost inundate marţi seara, în urma unei ploi torenţiale care a dus la ieşirea din matcă a râului Homorodul Mic, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat pentru AGERPRES că, potrivit primarului comunei, în zonă a plouat abundent, timp de o oră, cu peste 100 litri/mp.

La faţa locului, situaţia este evaluată de autorităţile locale, împreună cu prefectul judeţului, Ion Proca, şi inspectorul-şef al ISU Harghita, iar pompieri militari din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, ajutaţi de voluntari de la serviciul pentru situaţii de urgenţă Căpâlniţa, acţionează pentru scoaterea apei din pivniţele oamenilor.

De asemenea, marţi seara au fost inundate şi subsolurile a trei case de locuit şi a unui bloc de locuinţe din oraşul Vlăhiţa.

La faţa locului acţionează Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vlăhiţa şi un echipaj de la Detaşamentul Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială complexă de primă intervenţie.

Judeţul Harghita se află sub mai multe avertizări de cod galben şi portocaliu de ploi abundente, dar a fost emis şi un cod roşu hidrologic pe râul Homorodul Mare şi pârâul Brădeşti, ce vizează depăşirea cotelor de pericol.

ISU Harghita a trimis locuitorilor din zonă şi un mesaj RO-ALERT, prin care avertizează despre pericol.

De asemenea, a fost emis un cod portocaliu pentru râul Homorodul Mic, privind depăşirea cotelor de inundaţie, dar şi mai multe coduri galbene de depăşire a cotelor de atenţie pe afluenţii râului Olt, pe râurile Târnava Mare şi Târnava Mică şi pe afluenţii râului Mureş. (AGERPRES)

(FOTO: Arhivă)

Redactia

Articole recente

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului” prin proiectul EMME

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar

S-a lansat Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Brașov, un mediator în relația cu instituțiile statului pentru IMM-urile din județ

Lansarea PIMM Brașov a fost un eveniment mult așteptat de mediul de afaceri local, lucru dovedit de prezența într-un număr mare, mult peste așteptări, în sala conferințe din centrul Brașovului.

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas

FITS | John Malkovich și Isabelle Adjani, printre actorii de excepție prezenți, în iunie, la Sibiu

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) va aduce în România, în perioada 21-30 iunie, numeroase personalităţii mondiale ale artelor spectacolului, precum actorul John Malkovich, actriţa Isabelle Adjani, Mikhail Baryshnikov şi Jan Fabre, dar şi pe Jon Fosse, unul dintre cei mai apreciaţi autori ai momentului

Mai multe articole de același fel

Vicepreşedintele CJ Harghita, Bíró Barna Botond, ales candidatul UDMR la preşedinţia CJ

În cursa pentru alegerea candidatului UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Harghita s-au înscris, pe lângă Bíró Barna Botond, actualul preşedintele al CJ Harghita, Borboly Csaba, aflat la al patrulea mandat, precum şi al doilea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Barti Tihamér.