România nu îndeplinește niciunul dintre criteriile pentru a adopta moneda euro

Data:

România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, respectiv cele legate de stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung, se arată în raportul de convergenţă pe 2020 publicat miercuri de Comisia Europeană (CE), potrivit Agerpres.

Legislaţia din România nu este compatibilă în întregime cu tratatul, conform raportului care cuprinde evaluarea sa cu privire la progresele făcute de statele membre din afara zonei euro în direcţia adoptării monedei europene.

Raportul se referă la cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia.

Rapoartele de convergenţă trebuie întocmite o dată la doi ani, independent de aderările posibile la zona euro aflate în curs.

Aderarea la zona euro este un proces deschis, care se bazează pe anumite norme. Raportul se bazează pe criteriile de convergenţă, denumite uneori şi “criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Printre aceste criterii de convergenţă se numără stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Se analizează, de asemenea, compatibilitatea legislaţiei naţionale cu normele uniunii economice şi monetare.

Potrivit concluziilor raportului, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la finanţele publice, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Niciunul dintre statele membre menţionate nu îndeplineşte criteriul privind stabilitatea cursului de schimb, deoarece niciunul nu este membru al mecanismului cursului de schimb (ERM II): este nevoie de cel puţin doi ani de participare la mecanism, fără tensiuni grave, înainte de a adera la zona euro. Astfel, Croaţia şi Suedia îndeplinesc toate criteriile de convergenţă economică, în schimb nu îndeplinesc criteriul privind cursul de schimb din motivul enunţat anterior.

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Semnătura electronică calificată, utilizată și în sistemul RO e-Factura, obligatoriu de utilizat de la 1 iulie

Începând cu 1 iulie 2022, furnizorii de produse cu risc fiscal ridicat, comercializate în relația B2B, dar și operatorii economici care desfășoară activități economice în relația cu statul, B2G, vor fi obligați să emită facturile fiscale prin sistemul pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor, RO e-Factura.

Cum obţin online şi folosesc în SPV semnătura electronică calificată? Paşii de urmat, în detaliu

În cazul optării pentru un certificat calificat de semnătură electronică emis de certSIGN – pe token sau în cloud– beneficiaţi de obţinerea 100% online a acestuia, prin identificare video la distanţă auditată şi certificată ca fiind echivalentă cu prezenţa fizică.