Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în casă

Data:

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în apartamentul în care locuia singur. Prietenii lui au fost cei care au alertat autoritățile după ce o vecină i-a anunțat că s-a spart o țeavă în locuința sa, de la etajul 8 și a inundat mai multe apartamente, informează stirileprotv.ro.

Pompierii au spart ușa pentru a reuși să intre în locuința acestuia, iar medicii de pe Ambulanță au fost cei care au găsit trupul neînsuflețit al actorului în cadă, potrivit sursei citate.

Costin Mărculescu s-a născut în 1969, la Craiova, și a debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în doua piese TV “Misiune specială” și “Ecaterina Teodoroiu”, iar în cinematografie, în 1985 în filmul “Al patrulea gard lângă debarcader”. În 1986 a jucat în “Liceenii”, informează cinemagia.ro.

Costin Mărculescu a colaborat cu mai multe teatre susținând peste 2000 de spectacole în țară și în străinătate jucând impreună cu actori importanți: Florin Piersic, Mișu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălaele etc.

(FOTO: Facebook / Costin Mărculescu)

Distribuie știrea:

Stiri recente

Alte articole asemănătoare
Related

Muzeul Național de Artă Timișoara a participat la prima întâlnire a mediatorilor Micro-Folie la nivel european de la Bruxelles

Reprezentanții echipei MNArT au participat săptămâna trecută la evenimentul „Recontre du reseau Micro-Folie” organizat de „La Villete” la Bruxelles, în parteneriat cu centrul multicultural „La Maison des Cultures et de la Cohésion Sociale de Molenbeek”