În 2020 s-au anulat toate festivalurile de dimensiuni foarte mari și mari din România. Indiferent că vorbim de muzică electronică, rock, jazz, operă, muzică clasică sau teatru, dans, magie, circ, arta trece printr-un an al secetei. Puținele festivaluri care mai speră să se organizeze totuși în 2020 sunt cele de dimensiuni mici și medii.
Din acest motiv, realizarea lui Constantin Chiriac și a echipei lui de la Sibiu e remarcabilă. Să aduci “pe cea mai mare scenă, online-ul” și în 2020 unii dintre cei mai mari creatori de frumos din lume e aproape un miracol. Oricum, e un mare câștig de PR pentru organizatori, o încununare a unui efort notabil de pe parcursul unui an. Președintele FITS declara: „Bucurați-vă de acest dar uriaș și unic pe care vi-l aducem din 12 iunie”.
Efortul organizatorilor de a ne prezenta în 2020 o editie online a Festivalului International de Teatru Sibiu și decizia acestora de a permite vizionarea gratuită de către întreaga planetă a unor spectacole de foarte mare valoare, reprezintă o oportunitate fantastică pentru toți iubitorii frumosului, ai artei. Într-o editie normală dintr-un an normal, spectacolele de dans ale marilor companii de dans israeliene sau europene, ale companiilor de flamenco spaniole sau de tango argentiniene, spectacolele de circ contemporan, marile piese de teatru ale unor regizori internaționali ca Bob Wilson, Peter Sellars, Thomas Ostermeier, Hideki Noda, Silviu Purcărete, Pippo Delbono, Lev Dodin sau Radu Afrim ar fi fost SOLD OUT din prima zi în care s-ar fi pus biletele în vanzare, mulți iubitori de artă rămânând frustrați că nu au acces la arta internatională.
Ediția din 2020 a FITS se va derula sub tema „Puterea de a crede/Empowered” și doreste să ne ofere forța de a crede în viitor. „Ediția online a festivalului constituie o tranziție de la o perioadă de criză, la o perioadă de normalitate” – Constantin Chiriac.
Editia online din 2020 va fi una de dimensiuni mai reduse ca numar de spectacole față de o editie offline, dar totusi va avea timp de 10 zile, 138 de evenimente din 30 de țări de pe cinci continente. Peste 14.400 de minute de teatru, dans, muzică, circ contemporan, conferințe, dezbateri, spectacole lectură și spectacole pentru copii vor fi difuzate gratuit, din 12 și până 21 iunie 2020 pe site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook și canalul oficial de YouTube.
Timp de 10 zile voi incerca sa va recomand cele mai bune 3 spectacole ale zilei din perspectiva personala, recomandari filtrate subiectiv de experienta mea personala legata de editiile anterioare FITS.
Bucurati-va de frumusetea lumii!
Festivalul Internațional de Teatrul de la Sibiu este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Primăria Municipiului Sibiu este principalul finanțator al evenimentului.