O grupare din Hunedoara specializată în plasarea de bancnote falsificate în Italia a înșelat persoane din opt județe din Transilvania

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști de la Combaterea Criminalității Organizate, au efectuat joi 12 percheziții domiciliare în județul Hunedoara într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în punerea în circulaţie de valori falsificate străine în formă continuată și înșelăciune în formă continuată.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Procurorii susțin că în cursul anului trecut pe raza județului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin iniţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil. 

Membrii grupului infracțional organizat erau din Petroșani, însă aceștia au acționat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în orașe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului și unde recunoașterea lor de către persoanele vătămate să fie îngreunată. Astfel, în cursul anilor 2019-2020, membrii grupului infracţional au derulat multiple tranzacţii frauduloase,  prin plasarea pe piaţă de bancnote false, prin inducerea în eroare a unor vânzători de bună-credinţă din Timișoara, Arad, Oradea, Marghita, Oțelu Roșu, Caransebeş, Deva,  Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Hațeg, Sibiu, Sebeş, Râmnicu Vâlcea şi Călăraşi.

“Activitatea infracțională a grupării era organizată pe două paliere, în sistem piramidal, sub coordonarea liderului care avea rolul procurării şi aprovizionării grupării cu bancnote contrafăcute, prin prisma conexiunilor avute cu o grupare de falsificatori din Italia. Pe palierul de execuție îşi desfăşurau activitatea 3 persoane cu rolul de a iniţia contacte cu diferite persoane de pe platforme de achiziții on-line, cu anunţuri de vânzare a diferitor bunuri electronice, în special telefoane mobile, şi de a plasa astfel pe piaţă bancnotele falsificate. La gruparea infracțională organizată au aderat treptat și alți membri care au primit valută contrafăcută de la membrii grupării şi au procedat la plasarea acesteia pe piață în aceeași modalitate. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 10 persoane”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Ioana Pop